Rss Feed
  1. Anul 2012 (5-8)

    vineri, 28 decembrie 2012

              Cu stopul din Polonia.Imediat după ce am terminat sesiunea, mi-am făcut bagajul și am plecat spre Cracovia într-o mică vizită la Mery. Una din condiții era ca la întoarcere ea să vină cu mine la Cluj. Drumul dus l-am făcut în aproximativ 15 ore, la întoarcere ne-am decis să plecăm în aventură așa că am luat stopul. Ne-am lungit pe parcursul a 3 zile dar până la urmă am ajuns. În ultima zi am pornit dimineața de pe la 10 din Kosice iar seara la 11-12 am ajuns în Cluj. În această călătorie am învățat cât de bine e să ai prieteni peste tot.

             Despre oameni.Am ajuns să fiu HR la BEST Cluj-Napoca și am văzut ce înseamnă să lucrezi cu adevărat cu oamenii. Nu pot să zic a fost șoc pentru mine dar nu mă așteptam să fie așa. Am văzut cum e să fi, sau să ai impresia că ești susținut de anumite persoane, iar în momentul următor când treci peste părerea/opinia lor să fie împotriva ta. Oamenii pot fi schimbători, dar eu am învățat că am două urechi, pe una intră și pe cealaltă iese.

             Sex interesant.S-a nimerit anul acesta, așa prin toamnă, să "fiu obligat" să folosesc unele locuri mai ciudate sau neadecvate pentru momentele mele intime. Nu știu cum?, când?, dar știu de ce?, pentru că nu mai erau camere libere. Partea faină a fost că s-a întâmplat în două seri consecutive, partea nu așa de faină e că în a doua seară o prietenă aproape că a dat peste mine... N-a contat ca era noapte sau că se lumina de ziuă, că era rece sau era cald, că stăteam incomod sau nu, momentul l-am trăit la maxim. Am învățat că dacă întâlnești persoana potrivită, poți face lucruri interesante.

             Unu cea, altu hăis.Un moment hazliu mi s-a întâmplat acum spre sfârșitul anului, chiar în decembrie. A fost hazliu pentru că până și eu am râs după de mine. Deci am reușit contr-performanța, treaz fiind, să-mi zic în cap una și eu să fac total opusul în același timp. Am realizat că sunt lucruri mai puternice decât mine și nu mă refer la vicii. Am învățat că locul de unde îmi iau eu putearea, poate fi chiar mai puternic decât mine, iar acest loc se numește scorbaciu fermecat.


  2.          Frigul de pe lume. Așa s-a nimerit anul acesta că în două dăți am reușit să rabd frig ca un erou. Doar iarna, prima dată la începutul anului în februarie în Timișoara și acum în decembrie în Budapesta, frigul a reușit să mă surprindă și să mă facă să înțeleg cât de importante sunt izmenele. N-a fost frumos, m-am adăpostit unde am putut, am reușit să trec peste, dar nu vreau să mai trăiesc astfel de experiențe. Am învățat că vara te poți ascunde mai ușor de căldură decât iarna de frig.

             Un prieten foarte bun. Primăvara aceasta am cunoscut-o pe Mery, când am participat amândoi ca și co-organizatori la EBEC în Iași. O fată foarte nice, cu care mă înțeleg de minune și râd cu orice ocazie. Deși ea e din Cracovia, Polonia, de atunci am reușit să fac două vizite până acolo și a fost foarte frumos. Fraza care ar caracteriza-o poate cel mai bine ar fi "Be nice to people". Momentan ne-am antrenat într-o provocare pentru funcțiile noastre, ea ca RA (Regional Advisor) iar eu ca HR, amândoi vrem să facem o treabă awesome. Am învățat că pentru un prieten bun, distanța nu contează.

             Epic win. Media 8 pe primul semestru, media 8 pe al doilea semstru, asta înseamnă bursă și mai exact 280 lei pe lună. Anul acesta am reușit! după multe lupte cu materiile nenorocite, am atins și eu pragul magic și am luat bursa vieții. Doi ani la rând am fost la limită, am fost foarte aproape, nu m-am dat bătut și uite că până la urmă s-a întâmplat. Am fost așa de fericit că instant am simțit nevoia să fac "ceva", așa că "am plecat în aventură", prima dată în Podgorica iar apoi în Cracovia. Am învățat că premiul e cu atât mai bun cu cât te bați mai mult pentru el.

             Președinte?. Poate cel mai frumos moment al anului a fost acela când am candidat ca să devin președinte BEST Cluj-Napoca. Atunci am simțit eu că sunt "Născut pentru a reuși", am dat ce-am vrut eu să fie cel mai bun din mine. Știam că nu va fi ușor, dar nici nu va fi greu, știam că totul se termină în 1-2 minute, totul este decis de niște oameni.Ei bine nu am ieșit președinte, pe moment pentru vreo 2-3 minute am fost puțin supărat pe mine, apoi mi-a trecut. La sfârșitul acelei zile am învățat că pentru mine nu e neapărat important să câștig atâta timp cât "reușesc".



  3. Tot cu BEST part III

    luni, 24 decembrie 2012

              Era aproximativ 10 dimineața când am ajuns în Budapesta și instinctul nostru ne-a spus că primul lucru care trebuie să-l facem e să mergem la un McDonalds. Nu știam noi exact unde putem găsi unul așa că am luat-o într-o direcție random în speranța că o să dăm de unul curând. În juma' de oră deja stăteam la căldură cu mâncarea în față și cu internetul pe laptop/ telefon.

              Mai era mult până seara la 11 când aveam autobuzul spre Cluj așa că ne-am apucat să ne mai plimbăm prin oraș și să vizităm. Tot la fel de random ne plimbam pentru că nu aveam ghid și nici unul din noi nu știa orașul. La un moment dat am reușit să ne mai întâlnim cu cineva tot din Cluj și am fost să mâncăm puțin. Și normal că după o mâncare bună merge și un somn bun, oricât de scurt ar fi. Ne-am despărțit după un timp,dar noi tot mai aveam destul până ce aveam autobuzul. Ne-am pornit pe jos ca să ne ia mai mult.

             Când mai aveam o oră de mers până la autogară, a venit și ploaia, frigul nu avea de unde să vină că era deja acolo. Tra la la și uite-așa am ajuns și acolo. Am mai ațipit un pic și în autogară și la 11 fără 10 am pornit spre locul unde trebuia să vină autocarul. Și-am așteptat! Că să nu lungesc povestea, vă zic direct că nu a mai venit. Momentul distractiv a fost când o tipă a venit să mă anunțe că autocarul meu nu mai vine și a aflat asta de la cineva care a fost atenționat prin mesaj pe telefon. Nu termină bine de spus și primește un mesaj pe telefon iar eu o întreb dacă e legat de transport. Nu termin bine eu de întrebat că face o față de nervoasă și zice direct "No bozmeg!". Și autocarul ei fusese anulat. Astfel o ceată de vreo 50 de oameni ne-am refugiat într-un pasaj și ne-am adunat toți într-un loc unde nu era așa mare curent. Între timp mi-am schimbat papucii și mi-am mai luat o pereche de șosete.

             Erau grupuri și grupuri de oameni. Erau cei cu idei, cei care erau consolați că o să doarmă acolo pe jos și noi. Necunoscând orașul nu prea ne venea să ne avântăm prin frig dar dacă avea cineva o soluție "ne băgam" și noi. Într-un final am găsit un tren și am pornit spre una din gări. Am mai așteptat o oră până să se deschidă și-atunci am aflat că acolo nu se vând bilete, doar în gara cealaltă. Am ajuns în gara cealaltă și am așteptat și aici încă o oră ca să se deschidă. Verificam ceasul din exact 5 în 5 minute. Era frig. Într-un final am ajuns să luam și niște bilete, dar când stăteam mai bine la cald ne-au spus că nu putem aștepta acolo, să mergem în sala de așteptare. Sala de așteptare fiind doar o cameră imensă cu ușile larg deschise, ne-am decis să așteptăm în sala unde se închideau bagajele. Acolo s-a testat foarte bine principiul "Pute, pute da-i călduț!". Undeva pe la ora 14 am ajuns și în Cluj. Nici nu m-am pus la somn, am mai lucrat la un proiect în speranța că o să-l predau spre seară. A crăpat serverul și n-am avut ce prezenta.

             Ieeei, încă o aventură. A fost frumos, interesant și obositor dar memorabil în același timp. M-am reîntâlnit cu prieteni dragi în Polonia și m-am relaxat. Bine a zis Băsescu când a zis că "Iarna nu-i ca vara!".


  4. Nu fă aia!

    marți, 18 decembrie 2012

              Momentul acela ciudat când creierul meu îmi spune, nu, nu fă asta și eu nu ascult de el deloc. Am și eu niște principii pe care le respect și după care iau o decizie mai importantă atunci când e cazul. Uite că a fost momentul în care, vorba aia, "totul s-a dus pe pu*ă!". Totul a trecut, nu-i nici un bai, dar tare mă distreză momentul. Eram ca un gras care alerga după mâncare și eu tot îi spuneam că nu-i bine să mai mănânce, să se oprească, că nu-i face bine, iar el nimic și nimic. Și mă opresc și încerc să îi explic fizică cuantică și-i și arăt calculele dar tot nu reușesc ceva. Am fost prostit mai ceva decât dimineața când mă conving că-i ok să dorm și să merg mai târziu la cursuri, sau deloc. Câteodată mă uit la mine și-mi zic asta, dar sunt alte momente când totul e awesome. Ăsta-s eu!


  5. Tot cu BEST part II

    duminică, 16 decembrie 2012

              Și am ajuns deci în Polonia. Dacă tot eram în gară, ne-am uitat puțin și la transport pentru întoarcerea până la Budapesta. NIMIC! toate erau deja rezervate iar cele care mai erau rămase, erau mult, mult prea scumpe.

              Am rămas la ideea că mai avem timp să ne interesăm și ziua următoare, mai bine să ne întâlnim cu ceilalți și să vedem ce mai facem. Am pornit spre tramvai, am intrat și ne uitam după un automat de bilete. L-am găsit dar problema era că primea doar monede iar noi aveam doar bancnote. Ne-am făcut că părem interesați și că tot bolborosim ceva în romnână, pentru ca în cazul în care venea cineva să ne "întrebe de sănătate" să-i arătăm că noi vrem dar nu putem. Ne-am coborât la următoarea stație, am aflat că am luat tramvaiul bun dar că mergeam în direcția opusă. Până la urmă ne-am întâlnit și cu ceilalți și am pornit să vizităm Muzeul lui Schindler. Între timp, ceilalți ne-au povestit și de călătoria lor și cum au reușit să primească amendă.

              Seara am mers în oraș și "ne-am simțit bine", eu m-am prezentat ca și Chris, era mai ușor de înțeles. După ora 12 am cântat și am sărbătorit ziua României. Printre alte chestii random mai țin minte cum a dărâmat o mașină un stâlp de iluminat. Apoi ne-am mai plimbat prin alte pub-uri, am mai dat un shot de vodka și ca să încheiem o seară glorioasă ne-am luat și de mâncare câte o zapiekanka. A doua zi, sâmbătă, eu am fost să caut tren iar ceilalți au vizitat Auschwitz. Trenul era exagerat de scump, microbuze nu mai erau, gluma se îngroșa. Salvarea a venit de la eroul nostru Dan Andrei care în final a acceptat să se trezească de dimineață, să ne ducă până în Budapesta, să se întoarcă în Cracovia, să mai doarmă puțin iar apoi să plece spre Cluj. How cool is that?

              Scăpați și de grija transportului am pornit în oraș să mâncăm ceva tradițional, să mai vizităm una alta iar apoi să ne petrecem. Ne-am simțit foarte bine în seara aceea. Eu am plecat puțin mai repede pentru că trebuia să mă trezesc devreme dar și pentru că a trebuit să "ghidez" doi oameni care s-au simțit prea bine în seara aceea. A fost foarte frumos și cu toții ne-am simțit bine!


             Am apucat să mai dorm numai o oră pentru că nu știu de ce când am ajuns, m-am gândit să stau să mă uit puțin și la un film. Pe la 4-5 ne-am pornit și pe la 10 dimineața am ajuns în Budapesta. Eram fericiți că suntem acolo și așteptam să se facă seară pentru ca la ora 11 să pornim spre Cluj. Oare se mai putea întâmpla ceva prost?


  6.           Tot cu BEST fac ce fac și weekend de weekend îmi găsesc să plec undeva. Întâmplarea făcea că pentru sfârșitul de săptămână cu 30 noiembrie (Sf. Andrei) și 1 Decembrie (Ziua Națională) nu era trecut nimic în calendar, așa că a trebuit să pun eu ceva.

              Cu vreo două săptămâni înainte m-am tot gândit că ar fi fain, rapid și ușor să fac o călătorie scurtă până în Cracovia, Polonia. Am întrebat oameni de acolo dacă ne pot primi și apoi am dat un anunț. Până la urma ne-am adunat 14, mai mulți decât mă așteptam, dar a fost ok pentru că 10 din noi mergeau cu 2 mașini, restul de 4 ne-am căutat bilete cu autobuzul. Pentru Cluj - Budapesta (dus-întors) am luat fără probleme iar pentru Budapesta - Cracovia am avut un noroc imens pentru că noi 4 am luat ultimele 4 bilete. De la Cracovia spre Budapesta, nu am găsit dar ne gândeam să luam un tren sau ceva, ideea era că o să căutăm după ce ajungem acolo. Detaliile erau fixate în mare, aventura putea începe.

             Eu am pornit miercuri noaptea, cu o zi mai repede ca să stau o zi în plus în Budapesta ca să vizitez și să mă întâlnesc cu niște prieteni de la RM-ul din toamnă. Am ajuns cu autocarul pe la 5:20 în Budapesta dar trebuia să mă întâlnesc cu oamenii numai pe la 9. Am găsit rapid un McDonalds, am mai așteptat vreo 20 de minute afară până la 7 ce s-a deschis apoi mi-am luat cel mai ieftin meniu și m-am pus pe laptop ca tot omul. Pe la 9 fără am pornit spre locul de întâlnire pentru ca la 9 fix, nici mai repede nici mai târziu să aflu că persoana cu care trebuia să mă întâlnesc o să întârzie și ajunge doar la 10. Am mai pierdut vremea un pic iar după am mers la sediul lor ca să îmi las bagajul și apoi să pornesc prin oraș. Seara am stat la o bere care s-a întins mai mult decât trebuia așa că nu am mai putut ajunge la locul de cazare stabilit inițial. Până la urma am dormit la ei în sediu pe canapea. A fost interesant și ciudat în același timp. M-am distrat foarte tare când am găsit asta la ei în baie.

             După un somn scurt de vreo 3 ore am plecat în noapte spre autogară, cu cheile de la sediul lor la mine. Aici m-am întâlnit cu restul de 3 oameni și am luat autocarul spre Cracovia. Cam pe la ora 14 eram acolo. De ajuns am ajuns, mai trebuia să ne și întoarcem, dar pentru că era doar vineri, iar noi ne întorceam numai duminică, mai aveam timp. Cel puțin noi așa credeam.


  7. Sunt un moron

    joi, 29 noiembrie 2012

    Am ajuns azi dimineata in Budapesta pe la 5:20. M-am plimbat pana la 7 cand s-a deschis la McDonald's si apoi am stat linistit pe laptop inca doua ore.

    Partea interesanta a fost cand am plecat in cautarea sediului BEST Budapesta. Aveam strada, nu aveam numarul dar stiam ca e undeva pe la mijloc. Fac ce fac si intru intr-o scara de bloc, de ce? Nu stiu, probabil pentru ca era deschisa. Fac cativa pasi si realizez ca nu aveam ce cauta acolo. Cand incerc sa ies... usa era blocata si nu avea buton pe langa ca sa o deblochez. PANICA!!! Ma tot invart prin scara si deja ma gandeam cum o sa sun la cineva la usa si o sa-i mimez sa-mi deschida usa, maghiara nu stiu.

    Am mai ridicat cuiul de jos de la usa si am mai fortat, dar nimic. Peste 5 min am gasit un intrerupator hodoronc tronc care a deschis usa. Cateodata sunt destul de moron!


  8.          Sălăgean Andrei-Cristian, ăsta-s eu și încet, încet încep și eu să mă obișnuiesc cu mine. În continuare îmi place să cred despre mine că sunt Născut pentru a reuși și vreau să le fac pe toate. Vreau să iau bursă la facultate, să lucrez part-time pentru bani de buzunar, să mă implic cât mai mult posibil la BEST și vreau să am timp pentru prieteni. Nu în ultimul rând vreau să fiu și sănătos. Și când am atâtea de făcut, trebuie să fiu foarte atent la cum îmi aranjez timpul. În continuare reușesc să fac totul chiar la fix. Am mai ratat un tren de mers acasă dar aia nu a fost așa mare bai. Eu îmi fac treaba cel mai bine în ultimul moment. De ce? Încă nu îmi pot da seama, poate pentru că îmi place aventura, îmi place să mă agit așa un pic înainte să știu că totul e ok. Am rezervat 4 bilete de autobuz din ultimele 4 posibile, am ajuns la autocar sau la treb cu 5 minute înainte să plece și proiectele le-am predat toate cu bine dar la limita termenului. Ăsta-s eu! Mă bucur acum din plin, că cine știe ce o să fac după ce mă angajez full time?! Noi să fim sănătoși :) .


  9. Un weekend altfel

    marți, 20 noiembrie 2012

              A fost un weekend foarte frumos și interesant în același timp. M-am simțit bine alături de oamenii de la BEST și pot spune că m-am și relaxat puțin pentru că am dormit mai mult decât în orice noapte din timpul săptămânii. Partea cea mai frumoasă a fost că am ținut și un training. Nu eram cel mai pregătit pentru așa ceva iar la început nici nu eram sigur dacă vreau să o fac. Un YOLO și un "fuck this shit" au fost de ajuns și am dus treaba la final în stil caracteristic: la limită dar într-un mod bun și cu feedback pozitiv primit. Mă bucur că am făcut-o și pe asta.

             Și normal că dacă weekendul se termina doar așa, nu era destul, așa că seara am acceptat să merg și la un fotbal. Era un pic friguț afară dar cum nu mai jucasem de ceva vreme, nu am putut să refuz. A vorbit cineva cu portarul și am rezolvat să jucăm doar cu 5 lei. Dar nu jucăm nici o jumătate de oră și la o fază mai ciudată mă ciocnesc de un jucător și ne lovim cap în cap. Pentru o fracțiune de secundă m-am gândit: "Oai, parcă mă doare capul... sper că nu m-am lovit prea tare... sper că nu mi-am spart capul..." și în clipa următoare deja mă uitam după minge să continui faza. M-am oprit când l-am auzit pe celălalt că și-a spart capul. Am pus și eu mâna la frunte și am dat de sânge. Am urcat rapid în cameră să mă șterg și să îmi pun o compresă. Am chemat și salvarea ca să fim siguri că totul e ok. Eu am scăpat mai ușor cu doar o tăietură mai mică, celălalt nu a fost la fel de noroc, 4 cm de arcadă spartă... Noi să fim sănătoși :)

             Mi-a fost dor de un weekend mai special. Prea oblu au mers lucrurile în ultima vreme. Dar nici să nu exagerăm !


  10. Regional Meeting

    joi, 8 noiembrie 2012

              Începând de joi și continuându-se pe weekend, 1-4 noiembrie, am fost la o cabană la Măguri Răcătău pentru o întâlnire regională la BEST. Au fost 4 zile foarte productive unde în mare am avut ocazia să cunosc oameni din Polonia, Slovacia, Ucraina, Ungaria și altele țări, alături de care să lucrez și să mă simt bine. Work hard, party harder.

              Față de alte evenimente care s-au mai ținut la cabane, aici accentul s-a pus mai mult pe partea de traininguri, sharing sessions, workshopuri sau case-studyuri. Doar pentru că în timpul zilei eram mai mult ocupați cu partea de lucru, asta nu însemnă că seara nu țineam câte un party. Poate că în prima noapte am lăsat-o mai moale și m-am culcat undeva pe la ora 2, dar am avut grijă în următoarele seri să mă pun în pat doar pe la 6-7 dimineața. Multe s-ar putea spune despre tot și orice dar pe scurt, eu m-am simțit bine, m-am motivat, am făcut sharing ca de la HR la HR.

              Și cum multe lucruri trec prin stomac, la evenimentul acesta am văzut că-mi priește bine când sunt în apropierea mâncării. Fie că am fost în sala de logistică sau în bucătărie, eu m-am simțiti bine și am apreciat că mâncarea a fost gratis. A fost un RM memorabil :)



  11. O lună

    miercuri, 31 octombrie 2012

             Am avut o lună de octombrie incredibilă. Nici nu am apucat să îmi dau seama că am intrat și eu în anul 4 și că mai am un an și termin. Cumva, cumva, nu mi-am găsit nici timp să scriu.

             Cu 4 ani și o lună în urmă îmi aduc aminte cum fugeam eu prin Cluj dintr-o parte în alta la primele mele laboratoare și seminarii și nici nu știam ce o să mă aștepte. [...] După un scurt moment în care mi-am adus aminte momentele cele mai frumoase revin în prezent și mă văd aici, acum. Dacă aș zice că au trecut repede 3 ani de facultate, ar fi doar din cauză că mă cam lasă memoria, dar eu sunt sigur că a trecut normal și am petrecut multe momente awesome. Veni, vidi, vici!

             Dar revenind în prezent, octombrie 2012, chiar a fost o lună mai interesantă, din diferite puncte de vedere. Mi-am făcut un prieten nou, tipul de la magazinul de șaorma. Și chiar acum în timp ce scriam mi-am dat seama că nu sunt un prieten foarte bun deoarece nu știu cum îl cheamă. Ideea e că în ultima vreme nu am mai apucat să mănanc în cămin așa că îmi trebuia ceva rapid și bun. Dar șaorma de aici nu e una oarecare, are ceva mai special și anume felul în care este făcută, felul în care este "rulată". Tipul ăla-i cel mai tare, eu de la el o să cumpăr de acuma încolo și noroc bun.

             Mai nou la cursuri e din ce în ce mai mindfuck. La marketing m-am simțit ca la orele de română din liceu când discutam despre suflete și demiurgi. La celalte mă simt normal, cu laptopul în față, trimit mailuri și mai lucrez una alta la un proiecte. Din când în când mai zic și eu câte ceva și mă rog ca nu cumva să fi repetat ce poate a zis altcineva. La majoritatea laboratoarelor aștept să se termine ca să merg să fac altceva cu excepția unuia unde stau atent. Avem un profesor "narator" care știe să "vorbească pe limba noastră" și nu e plictisitor deloc. Știe să ne povestească și nu se oprește până ora lui nu s-a terminat. La licență... merge treaba, cred.

             Și acum ca să închei în stil de horoscop, o să vă povestesc și despre bani, ca despre prieteni și carieră am zis. Banu vine! Cu 3 surse de sponsorizare, mă simt ca un semi-boss. Și ca un boss care se respectă, am mai zis și o mai zic, nu prea mai am timp în care să nu am ce face. Dar eu știu că noi ca oameni, putem face ca totul să fie bine. Și-mi aduc aminte de acele zile care pur și simplu au început perfect și au continuat așa toată ziua. Momentan, "am o treabă cu oameni" și trebuie să o fac cât mai bine. Scorbaciul e mai fermecat ca niciodată și sper, sper ca anul acesta să-l pun în cui să se odihnească. Sănătate, că-i mai bună decât toate !


  12. De lucru

    joi, 4 octombrie 2012

             Și-am și lucrat vara aceasta. Și-am facut-o fericit, cu plăcere și simț de răspundere. Am găsit internshipul perfect unde m-au lăsat să încep să încep mai târziu, m-au plătit și au înțeles faptul că la final nu mă pot angaja.


             De îndată ce s-a terminat summerul, luni la prima oră, m-am și prezentat la noul birou, cu laptopul și cu pofta de a scrie cod. Încă îmi mai stătea puțin capul la oamenii cu care m-am simțit bine timp de două săptămâni, nu eram cel mai fericit când suna alarma dimineața și nici laptopul nu se mișca chiar așa de repede cum eram obișuit de la calculator, dar asta-i viața. După vreo săptămână am intrat în normal. Seara mă puneam mai repede la somn, dimineața mâncam câte un ditai bolul cu cereale și am învățat să am răbdare cu laptopul. Cu alte cuvinte, eram mai ordonat.

             În nici un moment nu m-am simțit ciudat la lucru. Simțeam că e la fel ca și zilele când lucram la proiectele de la facultate doar că nu puteam să mănânc și să dorm oriunde și oricând vreau mușchii mei. M-am simțit bine și poate cel mai important lucru a fost că erau numai oameni tineri la lucru și astfel nu am participat la discuții “Băsescu e de vină că am pensia mică...” sau altele. Și nici obosit nu veneam de la lucru, doar că după ce mâncam, mă uitam la un serial, citeam din mailuri și mai jucam ceva pe internet, nu mai aveam chef de nimic. Și uite așa a trecut o vară întreagă aproape. Diferența față de celelalte vacanțe se făcea când venea salariul, era feelingul acela care te făcea să zici în capul tău, “No așa da!”.

             S-a terminat luna septembrie, s-a terminat și internshipul meu și a trebuit să las PHP-ul și toate celelalte pentru un alt “job”. La “noul loc de muncă” se cam schimbă toate regulile și e pe perioadă de un an. Tot ce rămâne neschimbat e faptul că o să lucrez cu oameni faini și o să o fac cu plăcere, spor numai să am.


  13. Că tot veni vorba

    vineri, 21 septembrie 2012

             E vorba despre momentul acela în care stau și mă gândesc dacă, "o să reușesc oare așa?". E o întrebare care mi-o pun ca să pot să mă pun la somn după. Și stau așa aiurea și mă gândesc la cai verzi pe pereți, îmi fac planul și aștept și apoi adorm. Îmi imaginez totul, de la primul minut de când mă trezesc până peste 5 luni când voi fi deja acolo. Și o să stau undeva jos, și o să mă uit undeva și o să savurez momentul. Îmi place tare mult să visez înainte să mă pun la somn. Și apoi mă trezesc a doua zi, fără nici un chef să mai fac ceva și câteodată mă întreb, oare o să reușesc așa?




  14. Doar pentru că Heidi Klum e blondă

    luni, 10 septembrie 2012

              Stau și nu fac mare lucru. Știu că trebuie să mă apuc de ceva anume dar pierd timpul citind știri. Și mai văd una alta, mai aflu chestii noi, dar ce trebuie să fac, tot nu fac. Și când chiar nu mă mai suport, când îmi dau seama că deja exagerez citesc ceva ce mă pune în dubii. Primesc o informație care mă face să îmi pun o întrebare. La ce echipă se va transfera Kaka sau cu câte procente a crescut deficitul bugetar? Și atunci mintea mea găsește soluția. Las soarta să decidă dacă mă apuc sau nu de lucru. Mai știți bancul acela cu preoții de la diferite biserici și cum colectează ei banii? Îl găsiți aici. Deci, dacă Romania a marcat cel puțin două goluri, (eu nevăzând meciul) mă apuc de treabă. E pariul vieții! Mai câștig, mai și pierd, câteodată pun mai multe pariuri până ce câștig. Se mai întâmplă să merg și să-mi fac treaba pentru că îmi ia prea mult ca să găsesc ce trebuie. Dar când termin, stau și mă uit și-mi dau seama că eu mi-am lăsat mustață doar pentru că pământul e a treia și nu a patra planetă de la soare.


  15. Compunere clasa a II-a

    joi, 6 septembrie 2012

             Cine-s prietenii mei? Prietenii mei sunt cei mai tari, asta îmi place să spun tot timpul. Și pentru că, prieteni ca mine, nu mai are nimeni. Am zis!

             Mă simt un om norocos să am oameni minunați în jurul meu. Nu oricine are această ocazie. Ei sunt cei care mă ajută, fără să își seama, să reușesc. De la ei îmi trag eu toată energia, de la ei mă umplu cu awesomeness și de la ei reușesc eu să fiu tot timpul fericit. Mă bucur să știu că alături de mine sunt oameni unul și unul, sunt cei care pot zice că pot face un lucru mai bine decât oricine. În felul acesta eu îmi pot propune să fiu mai bun decât ei și astfel pot să fiu "cel mai tare din parcare". Când sunt înconjurat de ei știu că nu pot da greș, păcat că nu vin cu mine la examen. Ei sunt cei care îmi pot da cele mai bune sau mai proaste sfaturi atunci când trec printr-un moment greu și atunci când nu fac bine îmi atrag atenția că de ce i-am ascultat. Poate nu știu ei toți, dar ei sunt ce mai tari.

             Mă gândeam că din când în când e bine să mai reunoști și valoarea lor. Așa mă pot pune eu la somn acuma liniștit știind că dacă nu am terminat eu ceva de făcut, ori o face unul din ei, ori mă trage altcineva de urechi să o fac eu. Prietenii mei sunt cei mai tari!


  16. S-a dus și vara

    luni, 3 septembrie 2012

              Tocmai mi-am dat seama că s-a terminat vara. Nu-mi place! S-a dus distracția, s-a dus timpul liber, s-au dus visele și cred că s-a dus și super-mega-extra entuziasmul meu. Nu s-a pierdut nimic dar simt cum încet, încet trebuie să mă organizez, să mă strâng și să-mi fac planul. Am mult prea multe lucruri în cap, am mult prea multe idei și trebuie să mai prioritizez. După cum am mai zis, trebuie să văd ce-mi doresc eu cu adevărat, ce-mi doresc eu cel mai mult. Urmează un an mare, foarte mare și eu ca de obicei vreau să reușesc, e foarte important pentru mine. Și totuși, când mă gândesc că s-a terminat vara, nu-mi place de nici o culoare. A venit fucking toamna, și asta înseamna că trebuie să mă apuc iar de lucru. Mai rău, sau poate mai bine, e că am dus acasă și ultimul lucru care mă mai lega puternic de vară și anume STEAGUL. Din toamnă o să încep să fiu iar cămașă.


  17. Să-mi fac griji?

    joi, 30 august 2012

             Aseară am avut un vis cu zombie apocalypse. Începeam așa ușor într-o casă foarte mare și omoram zombii relativ usor, aruncam cu un fel de căciulii mari în ei și mureau cumva. Nu se mișcau foarte repede și îi loveam ușor. Apoi am ieșit pe o ușă mare afară și era câmp deschis. Avansam încet ca nu cumva să ne ia prin surpindere. Și ne-au luat. Și venau hoardele mai ceva ca în Left 4 Dead. Fugeam și mă temeam pentru viața mea pentru că nu era ca și cum puteam da load game. Partea proastă era că pe aceștia nu îi puteam omorî ca și pe ceilalți și erau și mai rapizi. Cineva ne-a deschis o ușă la un moment dat și am ajuns iar în casă și am început să fugim și aici pentru că ne urmăreau în continuare. Cumva am coborât pe niște scări și am scăpat de ei, nu mai țin minte cum. Aici am avut un flashback. Eu ca și personaj principal, mi-am adus aminte despre cum a apărut totul, de la prima persoană cum a fost infectată și cum au început ei să omoare oameni. Mai era cineva acolo dar a fost prins iar eu am început să fug. Și în timp ce fugeam de ei, șeful lor, adică cel care a fost primul, a zis, pe el lasă-l, el e nr. 13, el va încheia ciclul sau așa ceva, el va realiza profeția, și am revenit iar în prezent. Era deja noapte și cumva eram afară, nu știu de ce. Nu prea erau zombii la ora aceea târzie. Încercând să găsesc o soluție am început să mă cațăr pe geamurile de la casă, în timp ce zombii încercau să le spargă din interior, până ce am ajuns pe acoperiș. Aici scoteau mâinile prin acoperiș să mă prindă și dintr-o dată a început să sune asta și m-am trezit. Am stat 3 secunde și am zis wtf. True story!


  18. Am reușit dar n-am câștigat

    marți, 21 august 2012

             Am vrut să vă povestesc un pic despre perioada aceea când am candidat pentru a fi președinte la BEST. A fost una din cele mai mari provocări. Nu aveam emoții, eram sigur pe mine, știam ce trebuie să arăt. Și totuși cu două zile înainte a început să mă doară stomacul. La început nu am știut de ce, iar apoi cu toate că încercam să mănânc cât mai mult ca să "omor" fluturii, nu am reușit. Treceau orele și simețeam cum se apropie momentul culminant. Eram plin de curaj, îmi repetam în gând că azi o să reușesc, nu aveam frică în mine, cu toate că știam la ce să mă aștept. Am lucrat la un discurs învingător până târziu în noapte iar când a început să răsară soarele, am ieșit pe străzile din spate de la cămine să îl repet cu voce tare. Mă lătrau câinii în timp ce eu le ziceam cu voce tare cine sunt și ce vreau să fac! Știam că oricum se va termina acea zi, eu în adâncul sufletului meu am reușit. Până la urmă a venit și momentul adevărului când am ieșit în față. Când am terminat, eram mulțumit și aveam respect față de mine. Restul e istorie.



  19. Summer course 2012

    vineri, 10 august 2012

             Cum Calsberg e probabil cea mai bună bere din lume, Summer Course-ul e probabil cel mai tare eveniment din BEST. Mie îmi place cel mai mult, iar cel de vara aceasta a fost de neuitat.
             La fel ca și anul trecut, am stat două săptămâni în cămin alături de 22 de participanți + încă doi coorganizatori din Europa și am făcut ce-am făcut și ne-am simțit bine. Cum așteaptă "oamenii mari" concediul și cât de bine se simt ei atunci, așa de bine m-am relaxat și m-am distrat și eu în aceste două săptămâni. Seara internațională, cartoon și hawaii party, ziua românească și nunta de seară, pub crawling și ieșire în munții Padiș au fost doar câteva din activitățile la care m-am simțit bine. Toate au fost speciale în felul lor, fiecare îmi aduce aminte de un lucru sau altul sau mai multe. Fiecare zi și seara a avut istoricul ei, care doar m-a făcut la final să îmi pară rău că se termină evenimentul. Dintre toate, o țâră mai interesant a fost savage trip-ul.
             Vineri după-masa ne-am îmbarcat vreo 60 de oameni într-un autocar și am pornit spre IC Ponor. De acolo urma să ne ridice alt transport și să ne ducă până în Poiana Glăvoi, la grajduri. Am cântat pe drum, am suferit alături de șofer care ne-a dat puține emoții cu alți șoferi dar până la urmă am ajuns. Era ora 22 și noi am aflat că, surpriză, nu mai are cine să ne ducă din IC Ponor. S-a rezolvat între timp de niște mașini dar erau în principiu pentru participanți. La ora 22:30, împreună cu încă vreo 20 de oameni am pornit pe jos în speranța că o să ne ridice și pe noi cineva, mai târziu, de la mijlocul drumului măcar. Tot făceam calcule cam cât timp ne-ar lua, unii ziceau de 2 ore jumătate, aproape 3. Știam că e mult de mers dar... nu prea aveam ce face. Eu aveam noroc că aveam un rucsac mai ușor, cu mai puține lucruri în el, alții aveau mai multe. Dupa vreo jumătate de oră ne întâlnim cu un jeep și-i zicem unde vrem să ajungem noi. La care se uită nenea la noi, se uită la ceas și zice: "-Dacă ajungeți la 3-4 să fiți mulțumiți...".
             Fără să ne pierdem curajul, cu poftă de viață, cu cerul senin și o adiere a vântului numai bună am continuat să mergem în noapte pe drumul acela. Pe parcurs, grupul s-a mai despărțit, fiecare după ritmul lui. Unii dintre noi au mai prins mașini, restul am continuat să mergem. Mai auzeam câini de la stâne, opream frontala, făceam 2 minute pauză iar apoi continuam. Trecuse de mult de ora 12 și noi tot mergeam. Mai trecea câte o mașină, mai întrebam cât mai avem dar aproximările... să zicem doar că nu erau cele mai bune. Ca să ne simțim mai bărbați mai ascultam din când în când melodia ACEASTA.
             Pe la 3 jumătate, după 5 ore de mers, am făcut 29 de km și am ajuns la destinație. Corturile erau puse, aproape toată lumea era ajunsă și stătea în jurul unui foc de tabără. Am luat o bere, două, am cinstit cu lumea și apoi am mers la somn că nu mai puteam. A doua zi ne-am trezit de la caii sălbatici care se plimbau mult prea liber printre corturile noastre. De frică să nu ne calce unul în cort, n-am mai putut adormi. Pe la amiază am făcut un gulaș și-am mâncat tare bine. Seara mi-am propus să stau treaz până la răsărit. Dar viața bate filmul pentru că îmi zicea cineva că în viață nu-i ca-n fotbal, așa că după ce la un moment dat m-am oprit în mijlocul discuției și nu știam despre ce vorbesc, m-am dus la somn, cred că eram obosit, nu mai știu. A doua zi trebuia să ne întoarcem. Cum nu mai aveam chef de încă 30 de km de mers pe jos, am făcut ce-am făcut, ne-am învârtit și-am găsit o basculă. Și ne-am întors toți în remorcă la o basculă. No ăsta da savage trip!
              Restul săptămânii a fost și el tot la fel de interesant. Am cântat și am dansat și a fost bine până în ultima seară. Mai greu a fost când a trebuit să ne despărțim și să plecăm fiecare la casa lui. Dar ca să îmi promit că va fi bine, le-am zis "À bientôt!" și nu "Au revoir!"


  20. Am vrut să vă zic că

    duminică, 5 august 2012

              Trecuse destul de mult timp de când nu m-am mai văzut cu vărul meu așa ca joi seara nu am mai ezitat, am luat autobuzul și i-am făcut o vizită. Am mai povestit una alta, am mai gustat o bere și am văzut și meciul. S-a făcut târziu și a doua zi eu aveam de lucru. Am pornit spre casă pe la 12:15. După vreo 15 min de mers, în timp ce mă uitam la cer și mă gândeam la nimic, o mașină încetinește și merge paralel cu mine. Mă opresc, lasă geamul jos și mă întreabă: Nu vă supărați, spre Tg. Mureș? -Tot în față, o luați și spre stânga, dar defapt trebuie să mergeți spre Turda... dar nu mai bine mă luați și pe mine și vă arăt drumul din mers? Și uite așa am salvat cel puțin o oră jumătate de mers pe jos.

             Nu știu ce m-a prins săptămâna aceasta dar am început să îmi fac o grămadă de planuri pentru după ce termin cu anul 4. Idei foarte intersante mi-au trecut prin cap. Sunt niște idei așa de bune și așa de awesome că nu știu pe care să o aleg. Știți și voi, alegi una, pierzi alta, eu vreau multe, nu vreau să ratez nici o șansă. Eu vreau să fac lucruri mari de care să fiu mândru. Vreau să mai călătoresc, să mai cunosc oameni, să trăiesc momente pe care să le pot povesti copiilor mei, sau să fie așa de interesante încât să le pot povesti doar după ce nu mai sunt copii. Am stat și m-am gândit, și inima-mi zice să-mi urmăresc... inima, acuma să văd ce-mi zice și capul!


  21. În Polonia

    vineri, 27 iulie 2012

              Marți 2 iulie la ora 22:00 am luat autocarul și am pornit spre Cracovia, Polonia. De ce? Simplu, pentru că aveam un prieten care mă putea caza, pentru că doream să vizitez și pentru că doream să îmi fac prieteni noi. A fost un an universitar bun așa că meritam și eu puțin timp liber.

              Drumul dus a fost foarte ușor, am schimbat două autocare și a doua zi pe la amiază eram deja ajuns la destinație. Aici m-a aștepta Mery, o persoană foarte dragă mie, și am pornit spre apartamentul ei unde mi-am lăsta lucrurile și unde am și dormit pentru următoarele 3 seri. Am vizitat orașul, am gustat din cea mai bună zapiekanka, am aflat legenda dragonului, am gustat din berile locale și când a fost nevoie am făcut puțin și pe ghidul. Am fost și am vizitat și lagărul de la Auschwitz, un loc interesant, dar care numai o dată în viață îți dorești să îl vezi. Pe toata perioada șederii mele în Cracovia, m-am simțit foarte bine, m-am relaxat și n-am avut nici o grijă.

             Sâmbătă dimineața trebuia să pornesc împreună cu Mery la stop și să ne îndreptăm spre Cluj. Cumva, cumva, numai la ora 6 am ajuns reușit să ajungem la un loc decent și să așteptăm mașina magică. După o oră de așteptat uite că cineva ne ia și ne duce... mai aproape de destinație. Prindem un loc mai bun de luat stopul, unde puteam interacționa mai mult cu șoferii. Era undeva fix înainte de un semafor așa că aveam ocazia să-i privim în ochi, "în suflet". Mai prindem încă două mașini și ajungem la granița cu Slovacia. Așteptăm ce așteptăm și până la urma ne ia un nene cu 2 copii cu plete și ne duce într-un oraș din apropiere, Stará Ľubovňa, chiar dacă nu avea drum acolo. Aici am stat la o bere și apoi am înoptat la un prieten care era de aici dar studia in Kosice.

              Duminică la prima oră eram iar la stop alături de Mery și ne îndreptam spre Kosice. De 4 mașini am avut nevoie și pe la amiază eram deja unde ne-am dorit. Ne-am plimbat și aici prin oraș, am gustat o înghețată foarte bună, am discutat cu viitorul HR din BEST Kosice iar peste noapte am avut plăcerea să stăm la el. Luni dimineața pe la 11 eram la ieșire din oraș și ne așteptam ca seara să ajungem în Cluj. 12 ore mai târziu eram acasă. 5 mașini, din care 2 TIR-uri, una ne-a traversat doar orașul Debrecen, o familie de români ne-a trecut granița iar la ultima, că tot eram în Romania, a trebuit să îi și plătim ceva.

             Foarte tare m-am bucurat când au început să apară luminile Clujului. Îmi venea să cânt și să sar când m-am văzut ajuns acasă sănătos. I-am sunat pe ai mei să le zic că sunt ok, să mă certe puțin că am fost cam iresponsabil și apoi m-am îndreptat spre cămine. Nu m-am dus să las bagajele, primul lucuru, m-am îndreptat spre party care deja în toi, am început să îmbrățișez lumea și să beau cu ei o bere rece. De ce? TOCMAI A ÎNCEPUT SUMMERUL.


  22. Ce vrei?

    marți, 17 iulie 2012

             Eu știu ce vreau, tu știi ce vrei? E bine să știi ce vrei pentru că te poți adapta mai ușor. Poți lua decizii greșite dacă nu ști ce vrei.
             Mi-am dorit tare mult să am "un birou la mine în cameră". Până acum lucram doar din pat și îmi era foarte greu și de multe ori mi se întâmpla să și adorm. Mi-am făcut planul, am discutat cu prietenii despre biroul care mi-l doream și deja mă gândeam la lucrurile frumoase care o să le fac. Dar când am deschis portmoneul, am văzut că nu am destui bani... iar mie îmi trebuia birou. Parcă mă așteptam să nu îmi ajungă banii dar asta este. Și-am stat și m-am gândit de ce vreu eu birou defapt? Nu patul era motivul pentru care îmi trebuia un birou, ci faptul că îmi doream să lucrez mai bine, mai eficient și să fac treaba bine. M-am reorientat spre masa din bucătărie. Chiar dacă aici nu pot să îmi instalez un calculator, tot rămâne un loc bun de lucru. Unii zic că masa e chiar mai bună.
             Am o masă, una mare. Curând o să pornesc lampa și mă apuc de teme. Poate, poate o să pot scrie mai mult de aici.


  23. La jumătatea drumului

    duminică, 8 iulie 2012

              A trecut jumătate de an și sunt mulțumit de cum a trecut până acum. Mi-am proupus niște obiective la începutul anului și uite că treaba merge cum trebuie. Am scos bursă pe ambele semestre, sunt deja într-o călătorie mai mică (nu mai am timp de una mai mare), am o chitară, începând de la 1 octombrie voi fi noul HR la BEST Cluj-Napoca și sunt destul de aproape de jumătatea drumului pentru "returnarea scorbaciului".

             După cum se vede, jumătate din obiective au fost atinse iar la celelalte sunt pe calea cea bună. Reușesc, e bine, mă bucur că lucrurile merg într-o direcție bună. Dar cu toate că la începutul anului mi-am propus să fac anumite lucruri, știm foarte bine că nu tot timpul lururile merg așa cum îți dorești iar mai rău e când se schimbă datele problemei. Important e să ști să te adaptezi din mers, să fii flexibil, să nu rămâi legat de câteva subpuncte. O să vedem la finalul anului dacă am făcut tot ce mi-am propus și cel mai important, dacă sunt fericit cu ce am făcut.


  24. Accept o provocare bună oricând

    marți, 26 iunie 2012

              Sesiunea? Am trecut-o cu bine. Mai am o restanță, dar sunt încrezător în șansele mele și știu că o să termin așa cum mi-am dorit. Nu vreau să mă grăbesc dar 95% sunt sigur că încă unul din obiectivele mele o să fie îndeplinit sâmbătă.

             Ușor nu a fost. După al doilea examen deja nu prea mai aveam chef să învăț și nu-mi dau seama exact de ce. Am avut noroc cu colegii mei, iar cu ocazia aceasta țin să le mulțumesc foarte mult. Pe ei i-am mai întrebat una alta și mi-au dat indicațiile necesare și până la urmă am reușit! Recunosc că am avut și puțin noroc pentru că au fost și examene la care dacă eram pe celălalt rând, puteam foarte ușor să nu trec.

             Săptămâna nu e gata și sacii nu mi-s încă în căruță, trebuie să mai lupt pentru ei. O să fie ușor? pe dracu, nu o sa-mi fie ușor deloc. Mi-am propus la începutul anului niște obiective și trebuie să le îndeplinesc. Un lucru să fie clar, atunci când îmi propun să reușesc, pentru ceea ce ține de mine, eu o să dau ce am eu mai bun, cam ca și Prințul din Persia.


  25. Vara

    duminică, 10 iunie 2012

              Vara trecută a fost o vară de neuitat. Pot zice că a fost magic și asta pentru că am reușit să mă bucur de orice lucru mic. A fost o veselie contiuă. Și apropo de asta, azi(adică ieri, 9 iunie), m-am trezit fericit. Și simțeam că ceva e extraordinar și zâmbeam. Și am stat vreo jumătate de oră și m-am gândit de ce sunt fericit, ce s-a întâmplat defapt? N-am găsit nici un răspuns și până la urmă mi-a trecut, va rămâne un mister. Dar misterele sunt pentru Scooby și gașca lui, vine altă vară acum !


  26. Fără chef

    sâmbătă, 2 iunie 2012

             Gata, nu mai vreau să învăț. Pur și simplu nu mai am nici un chef. La proiectele pentru laborator era o treabă dar la teorie, nu mai am nici o tragere.

             M-am molipsit de 1 iunie și mă comport ca un copil mic, nu mai vreau să învăț. Să vină cineva să ungem facultatea cu slănină și să o dăm la câini! Am mai și obosit, numai ieri am adormit în 5 locuri diferite: în pat acasă, pe scaun în tren, pe scaun și pe perne în sediu și în pat în cămin. Am o materie unde totul e logic, am un curs foarte bun de unde pot citi, materia în sine nu e grea dar e mult ca naiba. Mai am 14 ore până la examen care lejer le pot împărți în acum, dimineață, la amiază și înainte de examen. Sper și vreau măcar un 0101.

             Pentru prima dată m-am uitat la toate examenele și am făcut și niște calcule pentru note. Se pare că am șanse la bursă, se pare că sunt aproape de obiective. Și dacă cineva m-ar întreba în momentul acesta dacă totul o fie bine la finalul sesiunii, i-aș zice că da, dar nu sunt sigur de ce.


  27. Sesiune VI

    luni, 28 mai 2012

              Am ajuns la sesiunea cu numărul șase, mai am cel puțin două și termin facultatea. Nici sesiunea asta nu mai e ce a fost. Mai greu mi-a fost să trec de partea cu proiecte și colocvii.

             Am avut ceva emoții săptămâna trecută pentru că am avut un colocviu și patru proiecte de predat, la două dintre ele trebuia și documentație. Pe scurt, am reușit. Acum că totul e bine mi-e ușor să vorbesc, dar când mă gândesc la câte calcule am făcut acu o săptămână... ca la piață. Era clar că nu puteam să stau așa pur și simplu continuu și să învăț, doar pentru că sunt un om conștiincios și pentru că e spre binele meu. Așa am făcut că până la urmă am ajuns să nu mă mai joc nimic, să mă uit doar la un serial și să nu dorm mai mult de 4-5 ore pe noapte. Sâmbătă seara iar nu mergea treaba bine. Pe la ora 22 am văzut că mai am 6 episoade din Supernatural până termin sezonul. Am făcut niște calcule și am ajuns la concluzia că trebuie să ma uit până termin, adică 4 ore. Am încheiat contractul și apoi am învățat în liniște.

             Am avut o gestionare a timpului foarte ciudată dar până la urmă nu asta contează deoarece totul a mers bine. Și nu numai că am terminat totul la timp, dar am și făcut totul dintr-un foc. Încă patru examene mai am și apoi termin, iar la final o să văd dacă mi-am mai îndeplinit unul din obiective.



  28. I bine

    sâmbătă, 19 mai 2012

              I bine. Și i bine pentru că nu-i rău. Adică cel puțin încă nu e rău. Sper să nu fie rău și să fie bine.

              Au fost multe de toate în ultima vreme. S-a mai terminat un JobShop, am fost plecat la Iași pentru EBEC Romania & Republic of Moldova și weekendul trecut a fost aniversarea a 17 ani de BEST Cluj-Napoca. Fiecare weekend a avut partea lui de special. La fiecare eveniment a fost ceva de neuitat, ceva frumos, ceva ce mă face să fiu leneș câteodată sau plin de energie altădată. Mă enervează că-s eu ca vremea și nu mă țin de scris. Momentan am pus pe to do list "blog" și o sa mai fie aici ceva vreme până ce nu recuperez un pic. Mai am și alte lucruri dar pe acelea le fac mai ușor.

              Când am fost întrebat prima dată să precizez una din realizările mele am zis blogul. Persoana care m-a întrebat, nu cred că se gândea la ce m-am gândit eu. Scorbaciufermecat m-a făcut oarecum mai organizat, m-a ajutat să îmi revăd greșelile și să învăt din ele, m-a făcut să am un angajament, la început mi-am propus să scriu în fiecare zi. Era printre primele mele lucruri unde îmi doream eu foarte mult să reușesc. Atunci eram tânăr fecior. Acum pot spune că am alte realizări mult mai mari, dar ideea-i simplă, chiar dacă mi-e tare greu să mă apuc, nu trebuie să las scorbaciu să-și piardă farmecul.

             P.S. Cât de curând sper să vă zic și legenda scorbaciului.


  29. bancuri #28

    marți, 8 mai 2012

             Un betiv, în drum spre casa, se împiedica de o scândura si cazu. Se ridica cu chiu cu vai si vru sa porneasca. Iar se împiedica si cazu.
             - Daca stiam ca o sa mai cad o data, mai bine nu ma ridicam...

             - Cum faci o vaca sa urle la 4 dimineata?
             - Vii acasa beat !

             O gorila intra intr-un bar si cere un pahar de bere. Barmanul, putin speriat, se duce sa-l intrebe pe patron ce sa faca. Patronul zice:
             - Nu vreau nici sa-l sperii, sa nu faca urat, dar nici sa ma trezesc toata ziua cu gorile pe cap. Da-i berea, dar cere-i 100 lei pe ea. Zis si facut. Barmanul ii da berea, ii cere 100 lei si gorila plateste. Apoi barmanul zice:
             - Stiti, nu prea vin multe gorile la noi la bar.
             - Cred si eu, aveti niste preturi...

             Bula, retardat mintal sta si se uita pe fereastra. La un moment dat vede o vaca. Il cheama pe tac'su si-l intreaba:
             - Tata....ce e aia?
             - Bula, aia e o vaca?
             - Unde?

             Un violonist intr-o orchestra. Incepe sa cante si, deodata, vede ca i se scoala p**a. Se gandeste ce sa faca si se duce la doctor, si ii zice:
             -Dom’le doctor, eu cand cant la vioara mi se scoala p**a; Doctorul ii zice:
             -Ia canta putin.
    Canta asta si ... i se scoala si lui si doctorului. La care doctorul zice:
             - Ori pu*ele noastre sunt melomane, ori canti tu ca o pi**a.

             O blonda merge pe strada. La un moment dat, un tip care se uita lung dupa ea o saluta:
             - Buna!
             La care blonda, nervoasa:
             - Buna-i mata! Eu sunt sexy!

             Intrã unu' într-un WC public, se aseazã linistit si vede un afis pe usã: "Uitã-te în spate"... se întoarce ãsta si vede alt afis: "Uitã-te în stînga"... se rãsuceste spre stînga, alt anunt: "Uitã-te în dreapta"...disperat, se rãsuceste spre dreapta: "Da' caca-te odatã, nu te mai fîțîi atîta !!!"


  30. Același

    joi, 26 aprilie 2012

              M-am distrat maxim de ziua mea. După cum m-am obișnuit în ultimii ani, a fost ceva mai diferit. În timpul zilei am fost la JobShop iar seara la cocktail apoi în ema. Awesome day was awesome. Nu mă simt diferit la 22 de ani, poate ceva mai multe fire albe doar. Pe viitor, vreau și o să rămân în continuare acelasi sălă iar când cineva o să se îndoiască de mine, sau o să-mi pună calitățile la îndoială, eu voi fi acolo să reușesc și să le arăt de ce sunt în stare!


  31. Hai la JobShop !

    luni, 23 aprilie 2012


  32.           Vine ziua mea curând și fac și eu 22 de ani. Weekend-ul acesta m-am întâlnit cu ceva prieteni și am "petrecut" puțin. Singura parte mai urâtă, dacă pot zice așa, e că nu pot fi alături de familie. Și-atunci ce s-au gândit ai mei? Au sunat-o pe buna mea prietenă Cristina și au zis să-mi cumpere un tort. Se pare că n-au găsit așa că au făcut unul. Nu vă pot descrie cât de mare a fost surpriza când l-am văzut. Nu mă așteptam.

             Îmi venea să plâng acolo, dar eram prea "fericit" ca să mai fac și asta așa că m-am mulțumit să mă bucur în mine ca un copil de Crăciun. Și au cântat la mulți ani mai special și mi-au dat cadoul și am suflat lumânarea și a fost memorabil. Și am fost tare, tare fericit. Și cu ocazia aceasta vreau să le mulțumesc în primul rând părinților și prietenilor, pentru că sunt cei mai tari. Mulțumesc!


  33. Dic, și creierul ăsta!

    duminică, 22 aprilie 2012

             Creierul ăsta e foarte interesant. Stăteam acuma într-o zi și mă gândeam cum stau eu câteodată și visez așa pentru încă 5 minute înainte să mă trezesc. Sună alarma, eu sunt în mijlocul la ceva "împușcături" să zicem și parcă aș vrea să mai continui. Reprogramez alarma și revin. Dar parcă nu-i așa ușor să mă întorc acolo unde am rămas. Și atunci începe creierul meu, adică presupun că el se ocupă de toată treaba, că doar n-a fi splina sau rinichiul drept ăia care s-o facă. Și începe așa cu un random de nu-mi vine să cred. Și mai întai se face că-s pe o câmpie, ba nu, pe un teren de fotbal, ba nu, la facultă, nu, acasă, nu, undeva unde nu îmi aduc aminte acuma, da. Și apoi am în mână o sabie și o caciulă de tăietor de lemne din Canada, nu, zbor, nu, și tot așa până ce iese o combinație și nu știu cum se face că sunt într-o mașină și conduc ca-n GTA. Și mă văd în mașină cum conduc și virez la dreapta și la stânga și vine ceva din față și pune frână și exact atunci mi se dă "ecranul" mai în spate. Defapt eu sunt cel care îl controlează pe cel din mașină și defapt mă joc pe calculator, WTF. Nu mai mănânc cereale înainte să mă culc!


  34. Acestea nu sunt fermecate!

    vineri, 6 aprilie 2012



  35.             Să vă povestesc o întâmplare, dar pe scurt. Era perioada când au venit muntenegrenii la noi. Vineri dimineața în jur de ora 5 i-am așteptat după ce nu am dormit toată noaptea. I-am întâmpinat cu vin și voie bună, am stat vreo 15 min. la o vorbă iar apoi am plecat acasă. Am mai dormit vreo 3 ore și apoi la cursuri și alte treburi. Până seara nu am mai apucat să mă odihnesc cu toate că urma Pub Crawling și aveam nevoie de energie.

                Am colindat mai multe localuri, am făcut diverse "lucruri" iar parcă în jur de ora 12 am ajuns undeva destul de ok. Era tare nice pentru că un shot de tequila era numai 2 lei. Am consumat moderat și cu bun simț. Dar după un timp oboseala începea să își spună cuvântul. Deci să fie clar, nu eram beat, doar obosit. Îmi trebuia puțin să mă răcoresc, să mă trezesc și să continuăm partyul. M-am dus până la baie, am lăsat capacul jos, m-am așezat, capul în palme și coatele pe genunchi, și mă gândeam să stau 1 minut, două, să mă "regenerez".


                 M-am trezi după mai bine de o oră. Habar nu am cum am adormit și cât am stat. Am ieșit afară speriat, acolo nu mai era nimeni, atâta norocul că nu au închis. Îmi caut geaca dar nu găsesc nimic. Atâta norocul că aveam portmoneul în pantaloni. Am ieșit afară, era un friiiig. Am fugit rapid la un taxi și direcția spre cămin. A doua zi mi-am găsit geaca, o luase cineva care și-o pierduse pe a lui. Am tot râs gândindu-mă ce întâmplare hazlie am avut.


  36. E lung drumul

    sâmbătă, 31 martie 2012

             "Când s-a putut n-ai vrut; când vrei tu nu se mai poate" îi spunea Florica lui Ion. Tot îmi/îi zic și eu asta de ceva vreme. E un lucru mai delicat, pentru că de multe ori poate să îmi "afecteze reușitul".

             Mie îmi place să fac lucruri epice. Îmi place să fac lucruri de care lumea să își aducă aminte, de care să se povestească. Cu cât este un lucru mai greu, cu cât îmi spune lumea că nu o să pot să îl fac, cu atât mai mult atunci când reușesc am satisfacția mai mare. Și problema e că m-am învățat să nu mă mulțumesc cu lucruri mici. Dacă e prea ușor atunci nu-i bun. Și asta nu e bine.
             Vreau să ajung "acolo sus", vreau să iau "premiul cel mare" dar sunt la jumătatea drumului și am ajus la prag. Și după cum zicea Virgil Ianțu, pot să mă opresc aici, pot să mă mulțumesc cu ce am până acum și să mă retrag. E un câștig frumos și ce am adunat până acum, iar întrebările grele doar acum o să înceapă. Dar una e să ai un monitor de 15" și total altceva e să ai unul de 24". Am vrabia în mână dar mie îmi trebuie cioara de pe gard. Am prins un iepurele mai slab dar eu îl vreau pe celălalt pentru că e mai mare și mai frumos și poate face și ouă de aur. Dar dacă îl vreau pe acela, trebuie să îi dau drumul la cel care îl am deja ca să pot fugi mai tare. Și dacă nu-l prind? Dacă n-am eu pușca cea bună? Poate nu-s eu vânător bun? Poate nu-s destul de clar!
             Ce fac? Încă-s tânăr, o să mă duc în pădurea fermecată și o să prind iepurașul năzdrăvan. O să tai capul balaurului și mă întorc în sat cu "pielea cerbului, cu cap cu tot, așa bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc". Asta vreau să fac. Nu-mi place că îmi întârzie mult "reușitul" și mă face să aștept, dar tot mai bine o să fie la final. Se poate!


  37. Important în luna martie

    vineri, 23 martie 2012

             Două date memorabile sunt în luna martie. Sunt așa de memorabile că nu am avut timp să scriu despre ele. Rămân totuși la vorba că mai bine mai târziu decât niciodată și încep să îmi aduc aminte.

             Pe 3 martie, acu 4 ani mi-am deschis eu blogul, pentru că la liceu fiind, aveam impresia că am prea mult timp liber. Timpul a trecut, i-am mai schimbat înfățișarea din când în când, dar scopul nu și l-a pierdut. Prea multe momente epice se întâmplau încât nu puteam să le las uitării. Un jurnal mi se părea prea lame, așa că am pornit online. I-am zis "Născut pentru a reuși", după numele cărții tradus în română. Dar i-am zis și Scorbaciufermecat pentru că am vrut să mă reprezinte pe mine într-un fel sau altul. Cum? O să vă povestesc despre "Legenda Scorbaciului" cu o altă ocazie.
             Scriu din ce în ce mai greu pentru că fie nu am timp, fie îmi este greu să încep. E drept că sunt zile care nu sunt așa de epice și nu am despre ce să vorbesc. Înainte mai căutam pe internet chestii funny și le postam, acum nu mă mai încântă așa de tare ideea. Nu am eu talente extraordinare la scris, dar mă strădui cât pot de mult. Ce-mi doresc eu, e să înspir măcar o persoană, să fac pe cineva să râdă sau dacă se poate să învețe din greșelile mele. În continuare îmi doresc să scriu cel puțin cât scriu în momentul de față. Îmi place tare mult când recitesc posturi de 2 sau 3 ani și îmi aduc aminte cu plăcere de acele momente. Poate într-o zi oi scoate o carte!

             Pe 15 martie, acu 2 ani am intrat eu în BEST, pentru că la facultate fiind, aveam impresia că am prea mult timp liber. Într-o zi de luni, pe la 11 jumate, am primit mailul magic cum că după lungi dezbateri... am fost acceptat. De atunci nu prea am mai avut timp liber. Dar cine are nevoie de timp liber? O să am destulă vreme la bătrânețe să pierd timpul și să dorm. În BEST am întâlnit oameni și oameni, și de la fiecare am avut ceva de învățat. Aflându-mă într-un grup cu oameni care au ținut tot timpul ștacheta sus, am avut ocazia să "cresc". Acuma gata nu-s alt om, tot ce pot să spun e că acum mă gândesc de 2-3 ori înainte să fac ceva. Mă întreb mai des "cum și de ce?".
             Dar să las filosofia la locul ei și să vă zic că aici m-am distrat cel mai fain de când mă știu eu. Aici am petrecut 2 săptămâni continuu, am făcut o pauză mică și apoi iar de la capăt. Aici mi-am testat limitele la ce pot și ce nu pot să fac. Aici mă simt cel mai bine în ultima vreme. Când nu am ce face vin în sediu și sigur mai e cineva cu care să stau la o vorbă sau să lucrez la ceva. Fără să greșesc pot spune că "BEST-ul e casa, școala și familia mea!".


  38. Aventurăăă (2)

    marți, 20 martie 2012

              Ne-am simțit foarte bine în Podgorica. Vreme frumoasă, oameni nice, mâncare foarte bună dar până la urmă trebuia să ne întoarcem și acasă. Totuși nu puteam pleca din Muntenegru fără să mergem și până la mare.

              Am cumpărat suvenire, i-am întrebat unde putem găsi o plajă frumoasă, iar apoi ne-am luat rămas bun și-am plecat. Ei ne tot ziceau că în Sutomore e foarte frumos vara și că vine lume multă și ar fi fain acolo. Noi știind că Bar e ultima locație, o trecem aia în Flexipass și stăm relaxați. Pe la 15:20 am ajuns la capătul de linie, cumva am uitat să ne dăm jos în Sutomore. Ne plimbăm pe aici ceva vreme și întrebăm de plajă, dar aflăm că aici e doar o "plajă industrială...". Ne întoarcem în gară să vedem ce trenuri se întorceau, înafară de cel de la 7 care mergea până la Belgrad. Era unul la și 40 și unul la fix. Îl conving pe Lucian să mergem un pic să mâncam și ne întoarcem cu trenul de la fix. Mâncăm o pleșcăviță, cumpărăm niște alune și ne întoarcem pentru tren. Era destul de gol pe acolo și iarași nu știu exact ce scria pe lista cu trenuri dar dădea de înțeles că și acesta e anulat.
             Noi vrem aventură, nu suntem noi proști să stăm în gară și să așteptăm până la 7 pentru ultimul tren. Mergem în autogară și cu puțin noroc prindem un autobuz în ultimul moment. În jumătate de oră eram deja la plaja din orașul dorit. Am ascultat ce a avut marea să ne zică și-am plecat. A doua zi dimineața eram în Belgrad după un drum lung și obositor în care dacă nu am dormit am stat și m-am gândit la nemurirea sufletului. Aici fiecare a mers în treaba lui, Lucian a vizitat orașul iar eu la McDonalds. Am luat cel mai ieftin meniu și m-am pus la o masă. Am găsit și o priză, iar timp de vreo 6 ore am stat pe internet și mi-am reîncărcat laptopul și telefonul. Mai târziu am pornit spre România.
             Până la graniță a fost ok, de acolo spre Timișoara am luat trenul. Și vin grănicerii să ne caute pentru trafic ilegal. Noi am scăpat repede că aveam "doar alcool" și eram studenți, dar trece la o băbuță de lângă și începe să o iei la rost că de ce are 2 pachete de țigări, că sigur mai are și altele și că unde le-a pus. Baba nu recunoaște nimic. Trebuia să ajungem la 8:55, am ajuns la 10:55. O răscolit ăștia tot trenul, mai ceva decât Gigi cu ranga. Au găsit numai vreo 2 cartușe.
             Ajunși în Timișoara, ne-am consolat cu gândul că o să rămânem acolo peste noapte, dar ne întrebam dacă nu cumva trenul care urma să meargă spre București, trece și prin Sibiu. Se duce Nerțan să-l caute pe controlor și cum trece în alt vagon se uită într-un compartiment și dă peste baba cu țigările. Tocmai ce scotea cartușele dintr-un loc de deasupra geamului. A mai facut câțiva pași iar apoi fuga în compartiment la noi. Am părăsit trenul cât mai repede ca nu cumva să vină ăia la noi. Ultima parte a aventurii avea să înceapă. Era 11 noaptea și următorul tren era doar la 6 dimineața. Era un frig de nu știam de mine, dar măcar aveam izmene în rucsac( acolo au rămas). Ne-am îndreptat spre ieșirea din oraș cu gândul de a sta la stop. Frig tare afară, am stat vreo 20 de minute și veneau mașini tare slab. Schimbăm artera, dar tot mai puține mașini veneau și afară era parcă tot mai frig. Am mai schimbat încă o dată artera și aici a fost finalul. Declarăm statul la stop un fail și ne îndreptăm spre gară. Ne era groază de sala aia de așteptare că era foarte jegoasă și mirosea și era și foarte frig. Și ne gândeam să intrăm într-o scară de bloc ca să ne adăpostim. Interfoane peste interfoane, nu găsim nimic. Țin să precizez încă o dată că afară era foarte frig. La un moment dat așa de nicăieri o luăm la dreapta, apoi iar la dreapta, ne băgăm printre blocuri și încercăm uși de scară random. Bucurie mare că la a doua încercare interfonul era stricat și putem intra. Am acoperit senzorul de la lumină și ne-am pus între etaje. Stând acolo jos, vedeam persoana mea uitându-se la mine și scuipând în gol îmi zice: "Chiar așa ai ajuns?". Într-adevăr, nu mă așteptam să ajung într-o scară ca să mă "apăr" de frig. Pe la 5 am pornit spre gară, am luat trenul și la 11 am ajuns în Cluj.
             Voi să-i ziceți cum vreți, eu o numesc aventură. A fost interesant, am avut timp să mă gândesc la multe, iar pe drumul de la Timișoara la Cluj am avut timp să răspund și la toate mailurile. Dacă o să mai fac așa ceva încă o dată? Rămâne de vazut, singurul lucru care e sigur e că eu veci nu mai merg în călători din acestea iarna. Sper ca data viitoare să fie chiar aventura către Rusia !



  39. Aventurăăă (1)

    luni, 19 martie 2012

             Mi-era dor de aventură. Dar, one does not simply do what I did just to satisfy his need for adventure! S-a ivit ocazia să merg în Podgorica ca și co-organizator la un eveniment BEST și nu am ratat-o. A trecut aproape o lună de atunci dar nu puteam să las uitării minunata călătorie.
             În 29 februarie pe la ora 5 porneam cu trenul împreună cu bunul meu prieten Nerțan în marea noastră aventură. Am ales să mergem cu trenul pentru că era mai ieftin cu toate că dura foarte mult până să ajungem acolo. Mi-am luat și laptopul ca să îmi țină de urât și 2L de țuică în caz de orice. La 10 eram deja în Timișoara iar trenul spre Belgrad era abia la ora 6 dimineața. Am sunat o prietenă și până pe la 5 am pierdut vremea la o vorbă și o bere, timpul a trecut repede. Din Timișoara până la graniță am reușit să adorm puțin iar de acolo am mers cu ceva autobuz. Era ora 9 dimineața, trebuia să ajungem la 8:40, legătura spre Podgorica era la 9:10, iar noi eram prinși tare în trafic. Cu ceva emoții am reușit ca la 9:07 să ajungem în gară am fugit rapid să întrebăm pe ce linie e trenul dar tanti ne zice numai că: "No, no! No train!", la care eu:"Ce-ți trebe domnă?! Lasă că este tren!" Ieșim afară, gara era goală. Ne tot plimbăm și găsim undeva lista cu trenuri. Nu știu exact ce scria, dar dădea de înțeles că e anulat. Următorul era la 8 seara = 11 ore de așteptat. Am schimbat niște bani, am mâncat ceva și ne-am întors în gară. Ne mai uităm la trenuri și ne gândim să luam ceva în direcția Podgorica și poate, poate găsim o legătură pe drum. Aici a început aventura.

             La ora 10 am luat un tren care mergea spre Vrbnica iar noi urma să ne oprim în Prijepolje( oraș înainte de graniță). Speram să luăm de acolo ceva spre Podgorica. Când am ajuns și-am văzut că era aproape cât un sat... și că singurul tren care merge mai departe e cel care pornea la 8 din Belgrad... am început să căutăm soluții. La un moment dat vine un muntenegrean la noi și ne cheamă să mergem cu el și cu un prieten de-al lui cu ceva rechin că ne trece el granița și venea mai ieftin dacă eram 4. Și de acolo luăm alt tren că sunt multe care circulă pe ruta respectivă și el știe că e chiar din Podgorica și că să mergem cu el. Cu greu, cu greu am acceptat pentru că era cam târziu pentru a sta la stop și pentru că nu ne doream să așteptăm dupa trenul celălalt. /* Tipul care ne-a dus semăna foarte bine cu Cipix */. În jur de ora 11, am ajuns în Bijelo Polje( prima localitate după graniță) și ne-a lasat în gară. Nu foarte mare ne-a fost mirarea când am văzut că următorul tren era tot cel care venea din Belgrad. Aveam de așteptat vreo 6 ore.
             Cred că unul dintre aspectele care am uitat să-l menționez, e că afară era foarte, foarte frig. Nu era cea mai frumoasă gară, iar în sala de așteptare mirosea destul de urât. Am mers până la un supermarket din apropiere să ne mai luăm ceva de mâncat și de băut. La întoarcere am stat și vreo 15 min la stop până ce a venit poliția și a parcat undeva aproape de noi. Ne-am întors în sala de așteptare, că altundeva nu aveam unde, și am încercat "să ne facem comozi". Ne gândeam să luam un alt tren să ne întoarcem pe aceeași rută în Serbia și să ne întâlnim undeva la mijloc cu trenul cel bun. Deși era mai bine și mai cald în tren, am renunțat pentru a nu trezi suspiciuni la graniță. Eu mi-am tras ca o rochie sacul de dormit pe mine și am avut noroc că pot să adorm în orice poziție, Lucian nu a fost la fel de băftos. Nu știu cum, dar a trecut timpul și trenul a venit. Bine că am putut să rabd frig și izmenele îmi erau în rucsac. Ne-a mai pus încă o dată ștampila de întrare în țară și apoi am luat somn.
             Pe la 7, am ajuns în Podgorica. Ultimele 2 ore de călătorit au fost destul de frumoase deoarece am avut o priveliște foarte frumoasă cu munții. Marko, președintele BEST-ului de acolo, ne-a așteptat și ne-a dus la apartament. Acolo m-am așezat puțin pe o saltea ca să îmi revin, dar în jumătate de minut deja nu mai știam de mine și dormeam dus. Cu toate acestea, aventura nu se putea încheia aici... trebuia să ne mai întoarcem și acasă !


  40. bancuri #27

    miercuri, 29 februarie 2012

             Maria către Ion:
             - Unde mergi, Ioane?
             - La cîrciumă.
             - Atunci, ia bate-mă acu, că pe cînd vii, io oi dormi.


             Maria se întoarce de la magazin cu o pălărie noua. Către Ion:
             - Mă Ioane, să vezi, mi-a zis vînzătoarea că pălăria asta mă face să par cu 10 ani mai tînără.
             La care Ion:
             - Şi-atunci de ce nu ţi-ai luat vreo trei?

             Vine Ion acasă de la oraş şi zice către Maria, hotărît:
             - Marie, stinge lumina, trage perdelele şi în pat iute.
             - Mă Ioane, da' mai am de lucru.
             - Dac-am zis, am zis!
             Vede Maria că n-are încotro, se conformeaza. Se pune şi Ion în pat, trage plapuma peste ei şi zice:
             - No, acum Marie, să-ţi arăt ce ceas cu fosfor mi-am cumpărat.

             Ion şi Maria făceau dragoste. La un moment dat, Maria zice:
             - Băi Ioane, îţi miros picioarele!
             La care Ion răspunde:
             - Dacă vrei…

             Ion şi Maria s-au dus în pădure să culeagă mure. Şi fiindcă era multă lume, au cules mure…

             Seara la culcare, în pat, Maria:
             - Ioane !
             - Ce-i, fă, lasă-mă să dorm!
             - Ioane!
             - No, zi odată!
             - Uite că avem o ploşniţă pe perete.
             - Dar ce-ai vrea să avem, un Rembrandt!?!

             Se duce Maria cu Ion pe cîmp şi încep sa se f**ă. La un moment dat Maria:
             - Ioaneeee...
             - Zi-i, fă!
             - Ioaanneee...
             - Da!
             - Ioane, vezi mă că-mi vine orgasmu'...
             - Cît timp te f*t io nu vine nimeni!

             Ion vine de la cîmp şi o găseşte pe Maria lui fu***du-se cu vecinul lor, Gheorghe. Scîrbit, Ion începe a le glăsui:
             - Mă, da' nici nu vi-i ruşine... Pe tine, Marie, te-am luat de la mă-ta doar cu ţoalele de pe tine... Fără zestre nu te lua nici dracu', da' eu te-am luat şi ţi-am făcut toate toanele, ca la cucoanele cele mari... Şi tu, Gheorghe... Te-am ţinut ca pe un frate... Şi la şcoală te-am apărat de toţi, că nu erai în stare nici să te ţii pe picioare ca lumea... Dacă nu te ajutam eu pe tarla, mureai dracului de foame... Şi măcar nu vă mai fu**ţi cînd vorbesc cu voi!


  41. Am luat bursă

    vineri, 24 februarie 2012

              Când mi-am văzut ultima notă aproape că îmi venea să plâng. Când mi-am dat seama ca în sfârșit iau bursă, nu mai puteam de fericire. Săream și săream și eram tare fericit. A fost un drum tare greu. De la agonie la extaz apoi la agonie și în final iar la extaz. Nu m-am dat bătut, am avut încredere în mine și până la urmă am învins ghinionul.

             Ce să mai zic? Sunt foarte, foarte fericit. De doi ani mă străduiesc să reușesc și uite că până la urmă am reușit. Primul obiectiv pentru anul acesta l-am îndeplinit.


  42. Am reușit

    joi, 23 februarie 2012

             Pentru că atunci când reușesc, nu sunt așa de multe de zis. Pentru că atunci când reușesc nu trebuie să reiau tot drumul să văd unde am greșit și să fac notă pentru viitor. Pentru că atunci când reușesc totu-i atât de frumos încât uit de mine. Pentru că vreau să reușesc zi de zi. Pentru că atunci când nu reușesc, mă ridic și continui să zic, trebuie să reușesc. Pentru că dacă reușesc, prietenii mei o să știe asta. Pentru că totul e bine când se termină cu bine. Pentru că am reușit să iau bursă.


  43. Vis mindfuck

    miercuri, 1 februarie 2012

              M-am trezit, am scris asta pe telefon: "Armata chinezească omorât pe cineva important cu ditai săbiocu, stat la cineva ciudat pe o insulă găsită cu gpsu lângă Costa Rica. Iau avion acasă. Bogdan face armata acolo." și m-am pus la somn iar.

              Cam asta am visat eu noaptea trecută, inspirat fiind și din ultimele evenimente. Nu știu cum se făcea că eram cu încă cineva, nu știu cine, și ne plimbam prin mulțime când la un moment dat ceva împărat chinez sau japonez sau ce era ne zice că ne omoară. Și ne tot amenință și ne zice destul de multe când la un moment dat îmi dau seama că eu am în mână o ditai sabia, ca în desenele alea manga. Și pac! îl omor, eram speriat și n-am știut ce să fac. Sau cred că trebuia să il omor, nu îmi dau seama. Și în momentul acela toată lumea se agită și forfotă mare, cam ca și în Assassin's Creed când omori pe cineva. Și vin gărzile la noi și mai vine încă un tip important care și el începe să ne zică ceva. Și bam! bag sabia și în el. Nu îmi dau seama exact care era treaba dar asta trebuia să fac. Agitație mare din nou și nu știu cum, ne furișam pe langa ceva pereți și fugim. Și fugeam eu cu fuga aia din vise, ca parcă fugeam în reluare și numai corpul meu nu vroia să fugă mai tare, și îmi era frică să nu ne ajungă. Nu ne-au ajuns.

             Am ajuns la un moment dat la o casă lângă mare și tanti de acolo ne-a primit și ne-a oferit cazare, era o chinezoiacă tare nice. La știri tot apăreau imagini cum liderul lor mare și drag a murit, (presupun că avea legătură cu moartea lui kim jong-il) iar nouă ne era frică să nu apărem și noi ca și persoane wanted. N-am apărut. Apoi cumva am găsit internet la telefon (ca și de revelion) și am intrat pe google maps și căutam cu GPSul să văd unde mama dracului suntem. Apăream undeva pe o insulă lângă Costa Rica. Începeam deja să facem planuri cum să ajunge acolo și să luam avionul spre casă. Cumva am ajuns și acolo și m-am întâlnit cu bunica și cu altă bătrână chinezoiacă și păreau că se înțelegeau foarte bine pentru că bunica vorbea limba lor. Am întrebat de ceva direcții și apoi am plecat. Nu mai știu unde am plecat.

             Între timp m-am trezit și am mers la baie și visul s-a mai întrerupt. Îmi mai amintesc că la un moment dat îl vedeam pe vărul meu, Bogdan cum făcea el armata acolo. Era în ceva cămașă dinaia verde și cu pantaloni tot verzi dar de o culoare puțin mai închisă. Și avea o tunsoare din aia de soldat și băga la flotări și parcă la un moment dat o luat a palmă după cap dar nici nu a clipit pentru că el era un dur. Cam așa ceva îmi aduc aminte. A fost un vis destul de ciudat.