Rss Feed
  1. Accept o provocare bună oricând

    marți, 26 iunie 2012

              Sesiunea? Am trecut-o cu bine. Mai am o restanță, dar sunt încrezător în șansele mele și știu că o să termin așa cum mi-am dorit. Nu vreau să mă grăbesc dar 95% sunt sigur că încă unul din obiectivele mele o să fie îndeplinit sâmbătă.

             Ușor nu a fost. După al doilea examen deja nu prea mai aveam chef să învăț și nu-mi dau seama exact de ce. Am avut noroc cu colegii mei, iar cu ocazia aceasta țin să le mulțumesc foarte mult. Pe ei i-am mai întrebat una alta și mi-au dat indicațiile necesare și până la urmă am reușit! Recunosc că am avut și puțin noroc pentru că au fost și examene la care dacă eram pe celălalt rând, puteam foarte ușor să nu trec.

             Săptămâna nu e gata și sacii nu mi-s încă în căruță, trebuie să mai lupt pentru ei. O să fie ușor? pe dracu, nu o sa-mi fie ușor deloc. Mi-am propus la începutul anului niște obiective și trebuie să le îndeplinesc. Un lucru să fie clar, atunci când îmi propun să reușesc, pentru ceea ce ține de mine, eu o să dau ce am eu mai bun, cam ca și Prințul din Persia.


  2. Vara

    duminică, 10 iunie 2012

              Vara trecută a fost o vară de neuitat. Pot zice că a fost magic și asta pentru că am reușit să mă bucur de orice lucru mic. A fost o veselie contiuă. Și apropo de asta, azi(adică ieri, 9 iunie), m-am trezit fericit. Și simțeam că ceva e extraordinar și zâmbeam. Și am stat vreo jumătate de oră și m-am gândit de ce sunt fericit, ce s-a întâmplat defapt? N-am găsit nici un răspuns și până la urmă mi-a trecut, va rămâne un mister. Dar misterele sunt pentru Scooby și gașca lui, vine altă vară acum !


  3. Fără chef

    sâmbătă, 2 iunie 2012

             Gata, nu mai vreau să învăț. Pur și simplu nu mai am nici un chef. La proiectele pentru laborator era o treabă dar la teorie, nu mai am nici o tragere.

             M-am molipsit de 1 iunie și mă comport ca un copil mic, nu mai vreau să învăț. Să vină cineva să ungem facultatea cu slănină și să o dăm la câini! Am mai și obosit, numai ieri am adormit în 5 locuri diferite: în pat acasă, pe scaun în tren, pe scaun și pe perne în sediu și în pat în cămin. Am o materie unde totul e logic, am un curs foarte bun de unde pot citi, materia în sine nu e grea dar e mult ca naiba. Mai am 14 ore până la examen care lejer le pot împărți în acum, dimineață, la amiază și înainte de examen. Sper și vreau măcar un 0101.

             Pentru prima dată m-am uitat la toate examenele și am făcut și niște calcule pentru note. Se pare că am șanse la bursă, se pare că sunt aproape de obiective. Și dacă cineva m-ar întreba în momentul acesta dacă totul o fie bine la finalul sesiunii, i-aș zice că da, dar nu sunt sigur de ce.