Rss Feed
  1. Ajungem la penaltyuri sau... ?

    duminică, 29 decembrie 2013

    S-a terminat și pauza și jucătorii sunt chemați pentru ultima repriză de prelungiri. Antrenorul le-a dat jucătorilor ultimele sfaturi și indicații tactice. Medicii au făcut și ei eforturi astfel încât numarul 10 să rămână pe teren ultima repriză. Acesta încă mai șchiopătează puțin dar antrenorul își dorește să îl aibă în teren pentru moralul echipei și pentru cazul în care se va ajunge la penaltyuri. Fanii echipei așteapă mai mult de la atacul echipei, ținând cont că apărarea s-a descurcat excelent până în acest moment. Cu toții ne punem speranța în numărul 10.


  2. The power!

    sâmbătă, 28 decembrie 2013

             


  3. Importanța meciului

    miercuri, 18 decembrie 2013

             Tot ziceam eu că cel mai mult îți dai seama de importanța unui lucru doar atunci când nu îl mai ai. De data aceasta nu e cazul. Am ajuns să joc finala cu cea mai bună echipă de până acum și tot ce pot zice e că joc o ocazie mare.

             O finală de campionat mondial se joacă o dată la 4 ani și asta doar dacă ești destul de bun să treci de toate celelalte echipe. Te pregăteși continuu, te antrenezi, găsești legături de joc și dezvolți o strategie care să treacă de orice apărare. Joci un meci contra unei echipe care și ea a câștigat niște meciuri ca să ajungă aici. Dar cel mai important, joci meciul contra echipei împotriva careia nu ai putut juca înainte pentru că era în altă grupă de calificări. Cunoști echipa și ea te cunoaște pe tine și asta o să afecteze puțin calitatea jocului. Nu o să fie un meci foarte spectaculos și cu siguranță nu se vor marca goluri rapide. Se joacă la rezultat.

             Revenind la meci, timpul regulamentar s-a scurs și am întrat în prelungiri. Scorul este în continuare 0-0 și din păcate cel mai bun jucător al nostru, cel care moare ultimul, s-a accidentat și a fost scos pe margine. Din lipsă de jucători, echipa va juca în inferioritate numerică. Revenim cu mai multe detalii după o scurtă pauză publicitară.


  4. Meciul se joacă

    duminică, 24 noiembrie 2013

              Dragi spectatori și telespectatori, suntem în minutul 70 al meciului și scorul este în continuare același pe tabelă și anume 0-0. Specatorii veniți la meci în număr mare își încurajează în continuare echipa favorită cu toate că afară plouă și este frig. Pentru cei care ați deschis televizorul mai târziu, aveți un scurt rezumat cu ce s-a întmâmplat până acum aici.

             Înainte de meci am avut ocazia să stăm de vorbă și cu antrenorul echipei care ne-a povestit despre meci: "Cu o astfel de ocazie te întâlnești foarte rar și e important pentru noi să fim concentrați și să nu facem greșeli. Am studiat echipa adversă fiind prezent la ultimul lor meci și am văzut cam care sunt punctele lor slabe. Dezavantajul nostru este că ei ne cunosc foarte bine vizionând mai multe confruntări și au jucători care pot să ne blocheze fazele de atac. Speranța noastră o să fie numărul 10 care e omul de creatie de la mijloc și care astăzi o să fie căpitan în lipsa numărului 24. Sperăm să nu ajungem la penaltyuri pentru că nu știu dacă jucătorii și-au revenit după ultimul meci pierdut la loviturile de la 11m. Înaintea meciului am primit un telefon de la o echipă dintr-un campionat extern și mi s-a propus o postul de antrenor acolo pe un proiect de lungă durată. Am fost nevoit să o refuz pentru că în momentul de față meciul curent este cel mai important..."

             Deși în declarații era destul de optimist, pe fața antrenorului se putea citi o ușoară îngrijorare din lipsa de soluții. Cu mai multe detalii și un interviu amănunțit o să revenim la finalul meciului când o să analizăm și cele mai importante faze.


  5. Viața și fotbalul

    duminică, 17 noiembrie 2013

    "In viata nu-i ca-n fotbal." Radu Varga

    Am ajuns in finala campionatului mondial. Avem un meci greu in fata, o echipa care e in revenire si cu o medie de varsta potrivita. E meciul unei generatii, dupa victoriile de vis din calificari si grupe, fanii echipei asteapta un meci bun si spera la titlul mult ravnit. A trecut un an de la ultima victorie notabila si inafara de ultimul amical care s-a terminat la egalitate 0-0 si acasa si in deplasare, echipa pastreaza un moral bun.

    Presiunea e mare iar sponsorii echipei au bagat antrenorul in sedinta cerandu-i o victorie. Tactica meciului inca nu e clara, osciland intre un 4-4-2 ofensiv sau o varianta defensiva care sa pluseze pe contratac. De o saptamana echipa e in cantonament si pune accent pe pregatirea fizica pentru ca e posibil sa intram in prelungiri si echipa trebuie sa duca mai mult de 90 de minute. In mare se merge tot pe acelasi "prim 11" care n-a dat inca gres.

    Avem informatii ca numarul 10 al echipei sufera de o mica accidentare la picior dar antrenorul ne asigura ca acesta va ramane titular si va juca cu infiltratii. Din tabara cealalta, stim ca vor aborda meciul defensiv incercand sa speculeze eventualele greseli in aparare.

    Este minutul 24 si cu toate ca echipa noastra are un joc de pase bun, inca nu a reusit sa puna in pericol poarta adversa. De partea cealalta lucrurile stau altfel, acestia avand cea mai importanta faza a meciului cand numarul lor 7 a scapat singur cu portarul dar din fericire a lovit bara. Ambii antrenori nu sunt multumiti de rezultat si se gandesc la o modificare  care sa schimbe fata jocului.

    Minutul 40 si la un sut de la distanta, fundasii nostri sunt aproape de autogol. Antrenorul striga la ei si-i acuza de lipsa de comunicare. Pentru a nu mai risca cu driblinguri in propriul careu, mingile sunt aruncate direct in fata. De pe banca sunt ridicati doi jucatori si sunt trimisi la incalzire.

    Este pauza si echipele se retrag la cabine cu un scor alb pe tabela de 0-0. Antrenorul echipei noastre trebuie sa vina cu un discurs foarte bun care sa motiveze echipa pentru repriza a doua. Nu ne dorim sa se ajunga la lovituri de la 11m pentru ca pot aparea surprize. Meciul se joaca!


  6. Ce urmează?

    marți, 22 octombrie 2013



             În cazul în care nu v-am povestit, vara aceasta mi-am luat licența și am devenit inginer. Nici nu am stat mult să mă gândesc la asta. Deși e un lucru important, l-am lăsat să treacă doar așa ca un mare meh!. Așteptam următorul mare challenge, să îmi găsesc dreamjob-ul și să lucrez acolo fericit. L-am găsit azi și de luni o să reîncep lucrul tot acolo unde mi-am făcut și practica și mi-a plăcut. Speram să stau azi la o bere, să o savurez și să fiu mândru de mine, dar nu, era tot meh!. Am dat vina pe "alinierea planetelor". Am reușit două lucruri măricele și importante zic eu, dar ceva nu-i bine. Și am stat mai mult și m-am gândit și am ajuns la concluzia că mi-am găsit eu de lucru, mai trebuie să găsesc încă ceva și apoi mi-oi putea începe și eu viața de om mare.


  7. What, what?

    luni, 7 octombrie 2013

    Se intampla in urma cu o saptamana si un pic. Era o seara care nu anunta ceva special asa ca mi-am permis sa intarzii putin. Si tot am ajuns primul. Initial am fost desemnat sa fiu "leader", m-am distrat putin, am amestecat ceva in viteza si-apoi am cedat titlul. Eram o trupa de oameni preponderent cu instalatia afara, dar oarecum nu conta. Ne-am plimbat pe unde ne-a fost dat sa ajungem, am gustat, am jucat si am fost pusca.

    Primul moment important a fost atunci cand am stiut eu care e drumul mai "bun" si l-am urmat. Imi aduc aminte cu placere de acel "what, what?". Intr-o vreme ajunsesem si la o masa si acolo am poposit o vreme. La un moment dat am schimbat masa si unii au inceput sa adoarma, dar nu eu. Cu toate ca timpul trecea si afara se lumina, intr-un final am facut sa fie bine. Trebuia sa ajung in sediu, dar nu atunci era momentul, sau in alte cuvinte atunci era momentul. Afara era destul de rece asa ca m-am grabit sa ajung in camin, speram sa dorm. Dar... n-aveam eu nevoie de somn!


  8. Un an de BEST

    marți, 1 octombrie 2013

              Astăzi mi-am încheiat oficial mandatul de Vice-Președinte de Resurse Umane la BEST Cluj-Napoca. A fost un an frumos, lung, interesat, câteodată obositor și cu momente neașteptate. Alături de patru oameni fain am avut un an de neuitat.

              Atunci când faci ceva pentru că vrei și nu pentru că ești obligat, automat mai pui și niște suflet acolo. Așa am încercat eu anul acesta. După cum probabil am mai zis, am început mandatul cu un beci plin de motivație, l-am golit și am terminat cu un pod plin de "mulțam fain!", după cum zicea un nene de la tata de la lucru. Au fost momente când lucrurile n-au mers așa cum trebuiau dar atunci fie mi-am luat tricoul și am oferit soluții, fie am făcut chiar eu să fie bine. Lumea zice că am mai încărunțit anul acesta, eu prefer să zic că e genetic.

             N-am încercat eu să profit de pe urma funcției, dar să zicem că am mai început discuții cu "salut, eu sunt HRul din BEST Cluj-Napoca" și lucrurile au decurs mai smooth (zing!). Mi-am dorit anul acesta să le fac pe toate, să nu ratez nimic, iar pentru asta a trebuit să gestionez timpul foarte bine. Sediul a devenit a doua mea casă, unde am dormit și am mâncat cu orice ocazie am avut. Am avut chiar și papuci de casă și un tricou de schimb ca să meargă treaba mai bine. Am început anul cu shaorma, am trecut la cartofi prajiți, pe la mijloc am dat-o pe savarine și am terminat cu supe la plic. Au fost multe de toate.

             A trecut un an special și important pe care nu o să-l uit și pentru asta le mulțumesc și colegilor de board. Un an întreg am fost "în priză" și mi-a plăcut să văd că nu am timp să mă plictisesc. Nu mai știu ce să zic, doar, sănătate la familie!


  9. Merg în Canada

    marți, 3 septembrie 2013

              De când sunt în BEST, am avut parte de foarte multe oportunități, de a învăța lucruri noi dar și de a călători. Toamna aceasta o să duc aceste două lucruri la un alt nivel și în perioada 11-15 septembrie o să particip la o competiție inginerească în Calgary, Canada. Să vă povestesc deci cum am ajuns aici.

             Aprilie 2013 la GA Valladolid. Un tip din Canada vine și ne prezintă o competiție inginerească, cu două probe - Team Design și Team Consulting ce urma să aibă loc în Septembrie în Calgary. La competiție participă câștigătorii din Canada și America dar sunt rezervate și câte patru locuri pe probă pentru studenții europeni care sunt din BEST sau au participat la o competiție inginerească organizată de BEST. Cel mai interesant aspect e că o parte din drum o să fie decontată de către organizatori. Îmi place ideea și mă gândeam că ar fi frumos să particip la așa ceva.

             Aprilie 2013 după GA, în Madrid. M-am îtâlnit cu un polonez din BEST Varșovia care și el era interesat de competiția din Canada. Era o oportunitate extraordinară iar dacă aplicam împreună, aveam avantajul diversității culturale, dacă se poate zice așa. Ne-am înțeles că așteptăm anunțul oficial și apoi mai găsim doi oameni și facem echipă.

             30 Iunie 2013. Având deja o echipă din doi români, o prietenă și cu mine, și doi polonezi, tipul cu care am vorbit în Madrid și un prieten de-al lui, am finalizat aplicația și am trimis-o. Fiind o competiție destul de mare, aplicația nu a fost doar un formular unde ne-am trecut numele și am bifat că vrem să participăm. A trebuit să rezolvăm o mini problemă, să scriem o scrisoare de intenție unde să precizăm calitățile echipei și motivația noastră de a participa și încă o scrisoare de suport din partea unui profesor. N-a fost ușor să ne sincronizăm toți să fim online și să discutăm, dar până la urmă a fost ok și am trimis totul la timp.

             11 Iulie 2013. Pe la 7 dimineața am primit un email care ne anunța că aplicația noastră a fost foarte bună și Nowak, Pawel, Irina și cu mine am fost aleși să participăm la IEC - International Engineering Competition. Cum eu eram contactul, am fost singurul care a primit emailul. Primul pas a fost să-i anunț pe restu și apoi să-l sun pe tata și pe mama să le zic unde vreau eu să merg. A fost o zi extraordinară. Imediat am început planificările, locurile unde vrem să mergem și lucrurile care vrem să le facem. Deși încă nu aveam toți banii, ne plăcea foarte mult să visăm.

             25 August 2013. După multă treabă cu aplicația pentru visă, am primit acasă și pașaportul care-mi zicea că pot merge în Canada până în 11 februarie 2013. Biletele de avion deja sunt luate, avem și cărticică despre ce putem vizita, mai așteptăm doar să plecăm.

             9 Septembrie 2013 dimineața la 1 luăm autobuz spre Budapesta de unde o să luăm pe la 10 avion spre Frankfurt. De acolo luam alt avion și pe la 3 dupămasa suntem deja în Montreal. În 11 septembrie, pe la amiază, luăm avionul spre Calgary și participăm la competiție. În 17 dimineața luam avionul din Calgary și mergem spre Toronto unde ajungem pe la 5 dimineața. Ne lăsăm bagajele și vizităm toată ziua iar seara la 8 luăm avion spre Munich iar apoi spre Budapesta. Cam în 18 septembrie seara o să fim înapoi în Cluj-Napoca. O să fie mega awesome!


  10. Aventură cu trenul - a doua parte

    marți, 27 august 2013

             Ratasem ultimul tren spre Bistrița și era deja ora 8 seara. Începeam să mă gândesc la replicile ce probabil urma să le primesc. Decizii trebuiau luate și cât mai repede!

             Un lucru era clar, eu trebuia să ajung în seara aceea acasă! M-am întors să-mi iau banii pe biletul de tren și apoi am luat un taxi până la ieșirea din oraș. Deși nu îmi plăcea, singura opțiune rămasă era să fac stopul. Mi-am scos o foaie, am scris Dej, în speranța că e mai aproape și m-am pus la așteptat. Era deja seară, treceau destul de multe mașini așa că în vreo 15 minute deja oprește un taxi în fața mea. Nu mă mai întreabă nimic, se dă jos din mașină și se pregătește deja să îmi pună bagajul în portbagaj. Ca să nu am suprize mai târziu, îi spun tipului că nu am bani să îi dau și îl întreb dacă mă duce așa...

             După un sfat bun de la tata, tot timpul e bine să ai niște bani la tine, în caz de orice. Și acum aveam bani la mine, chiar mai mulți decât de obicei. Din principiu, nu vreau să dau bani celor care mă iau la stop, dacă nu le convine, mai aștept. De data aceasta, nenea se uită la mine, era cu mult mai mic, mă apucă de mâini și mă întreabă: "Mă! Ești sănătos? Ai mâini, ai picioare, de ce nu lucrezi ca să faci bani?" Am trecut peste asta, nu i-am dat nici un motiv și l-am întrebat din nou dacă vrea să mă ducă gratuit. M-a luat în mașină dar a zis că el vrea să știe de ce nu am eu bani să îi dau lui.

             Am avut inspirația să nu mă pun în față și să las acolo o "gură bogată". Au tot vorbit ei o vreme despre tot și toate, dar în special politică. După un timp, atenția a venit și asupra mea. I-am tot explicat că-s student și cumva am încercat să îi transmit nu că nu am bani, atâta doar că nu vreau să plătesc pentur faptul că mă duce cu stopul. I-am zis că am pierdut trenul și că în seara aceea trebuie să ajung acasă neapărat. În continuare nenea nu era convins și credea că vin cu motive aiurea doar "ca să mă scot". Momentul cheie a fost când m-a întrebat de tren iar eu i-am zis exact care era și de la ce oră pornea. Am mai vorbit una alta cu el și până la urmă deși stătea în altă parte a orașului, m-a dus până la gara din Dej. Acolo am mai stat încă vreo 20 de minute și am luat trenul care l-am pierdut în Cluj.

             Trebuia să ajung acasă și am reușit. Pentru a evita alte discuții în seara aceea, m-am rezumat la a preciza că eu am ajuns în Bistrița cu trenul, atât. Important e că am făcut să fie bine și că am învățat ceva din această experiență, sper doar ca mama să nu se supere pe mine când o să citească asta.


  11. Alt vis ciudat

    luni, 26 august 2013

    Deci cumva se facea ca era o lupta intre doua factiuni. Una rosie si una albastra sau una albastra si cealalta albastru mai deschis, nu mai tine minte exact. Ce era interesant e ca tot razboiul acesta era in parcul din Bistrita, imi dau seama dupa cladirea gradinitei.

    Nu prea intelegeam care e rolul meu dar dintr-odata de nicaieri apare o bazooka. Parea sa fie mai speciala pentru ca avea o aura si imi dadea impresia ca pot termina totul cu ea. Am inceput sa trag random in oameni si parea ca lucrurile se mai domolesc. La un moment dat am luat creioane, le bagam in paie si suflam in departare ca si cum as trage cu un sniper. Nu stiu de ce, dar nimeni nu tragea dupa mine, se bateau doar intre ei. Un lucru il stiam insa foarte bine, eu trebuia sa pazesc bazooka aceea, ea era solutia sa termine razboiul.

    La un moment dat un comandant sau ceva in grad mai mare, pare ca se apropie de mine. Ca sa nu ma recunoasca, dar si mai important ca sa nu imi ia bazooka, am aruncat-o intr-un tufis. Partea buna e ca si ea avea un self defense propriu si se facea invizibila cand nu mai era la mine in mana. Partea proasta e ca functiona doar aproape un minut si apoi devenea vizibila. Devenea nevazuta doar cand o atingeam din nou si apoi o lasam.

    Trece nenea pe langa mine, se uita in stanga si in dreapta dar nu vede nimic. Bazooka devenea curand vizibila si el inca nu era plecat. Asta nu era ok pentru ca daca o gasea putea schimba balanta razboiului in favoarea lui. Cu toate ca inca era in apropiere, fac cumva si ma aplec doar cat sa o ating. Se intoarce brusc, dar pare ca nu vede nimic.

    Crezand ca e in regula, incerc sa ma indepartez si ca sa nu atrag atentia asupra mea dar si in speranta ca va pleca si el de acolo. Nu fac doi pasi si tipul cheama soldatii si-i pune sa ma prinda si sa ma aresteze. Tot ce mai tin minte e cum eram carat in departare, langa bazooka nu mai era nimeni dar curand avea sa devina din nou vizibila...


  12. Aventură cu trenul - prima parte

    joi, 22 august 2013

             După cum ziceam de mai multe ori, mie îmi place să fac lucrurile exact la timp, nici mai repede nici mai târziu. De la acest obicei nu face excepție nici plecatul acasă.

             În urmă cu aproape trei săptămâni, trebuia să mă întorc la Bistrița cu ocazia zilei de naștere a mamei mele. Spre casă am tren dimineața, dupămasa și seara. Inițial m-am hotărât că merg cu cel de 15:40 dar nu am reușit să termin tot ce am vrut așa că am lăsat să vin seara. Ca să fie și mai clar, eu plecam spre casă fix cu o zi înainte de ziua de naștere, era ultimul tren în ziua respectivă așa că nu aveam voie să întârzii.

             De obicei nu îmi place să stau și să aștept după tren, dar de data aceasta, cu gândul de a nu avea surprize, am ajuns chiar cu 10 minute mai repede la gară. Mintea mea era deja setată că am timp, nu trebuie să îmi fac griji așa că mă pun la casă și aștept. O tanti din fața mea începe să povestească la cealaltă tanti de la bilete despre cum plănuiește să ia ea trenul, despre nevoile ei legate de tren și altele. Nu mă deranja pe mine, dar cred că ora la care avea nevoie de tren ar fi fost singurul detaliu necesar.

             Verificam constant ceasul, tanti tot nu termina și doar cu 2 minute înainte să pornească trenul, mi se activează "sistemul de warning". Mă bag puțin în față și întreb frumos dacă nu poate să îmi dea un bilet la Bistrița... că pleacă imediat trenul. Tanti un pic supărată pentru că nu i-am zis mai repede, îmi cere actele și banii și cât poate de repede îmi dă un bilet. Îl iau și apoi mă grăbesc să ajung la tren. Când am ajuns pe peron, trenul era la vreo 200m de mine și pleca deja. Măi să fie! [va urma]


  13. Ca sa reusesti, trebuie sa iti doresti cu adevarat. Si atunci cand m-am gandit prima data la asta, mi-am dat seama ca trebuie sa respect si niste reguli, niste principii.

    Mie tot timpul mi-au placut desenele animate. Ma relaxez atunci cand ma uit la ele si tot timpul mi-am propus sa invat ceva de la ele. Asa am ajuns sa-l am pe Batman ca erou. Mi-a placut cum avea principiile lui si m-am hotarat sa fiu si eu mai "organizat". Si au fost momente cand am zis ca de azi nu mai fac "X" sau incerc sa fiu ca "Y". Si totul a mers bine pana cand a trebuit sa aleg intre ceva ce imi placea in mod normal sau sa imi respect principiile. Cam ca si atunci cand vrei sa slabesti si ai vrea sa mananci o inghetata.

    Am avut noroc si de prieteni sa imi fie aproape iar in momentele importante sa imi atraga atentia la detalii. Si desi as fi mancat din inghetata aia si trei zile, am zis ca poate e mai bine sa nu. Si am luat conul, l-am intors si am lasat globul sa cada, like I don't give a fuck. Si am fost si inca sunt mandru de alegerea pe care am facut-o. Ma simt bine mai mult pentru ca am reusit sa fac ceva ce mi-am propus, intr-un moment mai delicat, intr-un moment cand trebuia sa arat ca pot face diferenta.

    Inca ma mai gandesc la inghetata aceea si inca ma mai gandesc la beneficiile care le am pentru ca nu am mancat-o. Orice s-ar intampla, vine o vreme cand trebuie sa faci ceea ce trebuie sa faci si e important ca atunci sa nu gresesti!


  14. Prea multă energie

    duminică, 4 august 2013

    A fost odata cand am avut prea multa energie. Si am avut asa de multa energie ca am inceput sa-mi schimb culoarea. Nu a fost nimic deosebit.

    Avem campionatul de fotbal si era un meci care trebuia sa il castigam. Jucam contra unei echipe care a pierdut cu toate celelalte echipe. Dupa cateva minute de joc aveam 3-0 si am decis sa fac schimbare. Dupa alte cateva minute era 3-3. Deja nu mai puteam, stateam pe margine si ma agitm si imi trebuia sa intru "ca sa le arat eu". Si ma tot uitam la joc si saream si pana la urma am intrat. Eram asa de concentrat ca nu stiam de unde si cum sa incep. La nici un minut am scapat pe contra-atac si am cerut mingea la cap. Eram asa de hotarat si aveam atata dorinta sa dau in mingea aceea ca nu m-am uitat ca mai e un om in fata mea. Cumva am ajuns dau cu ochiul in capul lui.

    Mi-am facut ditai "bolfa" la ochi de parca aveam obloane ca si caii si a trebuit sa ies pe margine. Peste cateva zile am avut Aniversare BEST unde m-am prezentat minunat la costum, cravata si ochi mov/indigo. Evident toata lumea m-a crezut cand le-am spus ca am un ochi vanat de la fotbal.


  15. Ceea ce vrei, dar nu ai face

    duminică, 23 iunie 2013

              Mă tot gândeam că sunt destul de multe lucruri care vreau să le fac, dar parcă n-aș risca. Și zic că n-aș risca, pentru ca teoretic aș putea să le fac, dar aș risca să le pot face doar o singură dată. De exemplu, e un copac în fața căminului care e înalt cam până la etajul trei. Eu stau la etajul patru și am biroul către geam. Call me crazy, dar mă tot gândeam că dacă o să fie vreodată un incendiu în cămin, lucru care nu mi-l doresc, și o să fie blocate toate căile de acces, eu o să sar pe geam. Și nu aș sări oricum, ci direct în acel copac, defapt e un brad, și m-aș prinde de vârful lui și l-aș arcui până la o distanță acceptabilă și apoi m-aș lăsa. Din când în când, mă mai uit la distanță și calculez și mă gândesc că trebuie să îmi iau avânt mare și tot așa.

              E posibil să fie de la examene și licență, nu știu exact, dar la prostii din astea mă gândesc eu când nu am ce face. De ceva zile mă gândeam oare cum ar fi un speed run? Asta probabil mi se trage de la NFS, dar ideea rămâne. Nu e la fel de wtf! ca și săritul în copac, dar pare interesant. O să mă întorc la scrisul licenței, dar dacă îmi mai vine vreo idee ciudată, o postez.


  16. La hanul lui Mânjoală

    miercuri, 12 iunie 2013

             S-a întâmplat de mai bine de o lună când eram în Madrid. Era ultima mea seară în Spania și am vrut să ies la o ultima bere cu încă o prietenă. Am verificat cu Google Places ceva prin apropiere și ne-am îndreptat spre o locație care avea un rating bun. Cum era deja un pic târziu, nu mai era deschis pentru mult timp așa că ne-am orientat spre alt local. Căutarea noastră însemna, hai să o luăm la dreapta aici, apoi la stânga, mergem tot în față, iar o dreapta și tot așa. Eu cel puțin aveam impresia că știu pe unde mergem. Dupa vreo 15 min de plimbare am dat de un pub nice și am savurat o bere și niște tapas. N-am stat foarte mult, am plecat când au început și ei să strângă de pe mese și să pună scaunele sus.

              Am ieșit din local și ne-am îndreptat spre hostel. Partea proastă era că străzile parcă nu mai erau cum au fost înainte, și asta nu din cauza alcoolului. Ne-am tot învârtit până ce-am ajuns într-o altă intersecție mai mare și acolo ne-am uiat pe o hartă. Cumva, cumva am ajuns până la urmă la hostel, atâta tot că veneam din partea opusă din care am pornit. Obosiții fiind, nu ne-am mai gândit la asta și ne-am pus la somn. Am stat astăzi aproape o oră și am tot căutat dar n-am dat de nimic. Ar putea fi și din cauză că harta e actualizată ultima dată în 2008, dar ceva tot nu a fost oblu în noaptea aceea.


  17. High hopes

    miercuri, 5 iunie 2013

             A trecut aproape o lună și jumătate și numai n-am găsit o zi în care să scriu. Vizita în Spania a fost și ea tot o aventură, nu în același sens ca și cea din Ucraina, dar într-un mod în care să mă facă să-mi amintesc de ea. Într-un fel, a fost ceea ce trebuia să fie înainte să încep lucrul la licență.

             În 17 aprilie, într-o zi de miercuri îmi faceam bagajele pentru a merge în Valladolid, Spania pentru General Assembly (ceva pe la BEST). Cu ditai planurile, am înghesuit într-un bagaj mare mai multe lucruri, nu doar a mele, și am pornit spre aeroport. Eram tot un zâmbet, iar când nu aveam ce face, mă gândeam la ce o să fac când nu o să am ce face acolo. Am trecut cu vederea faptul că mi s-a rupt mânerul de la bagaj și puteam doar să-l mai trag pe roți după mine, iar la scări să-l iau în brațe. Am făcut niște poze ca să anunțăm tot internetul unde mergem și împreună cu două prietene ne-am suit în avion. Am trecut cu vederea faptul că nu prea îmi găseam o poziție pentru picioare astfel încât să încapă. Nici n-am băgat în seamă copiii care plângeau la cateva rânduri de mine. Mie-mi trebuia să ajung cât mai repede la destinație și... nu știu... știam că o să fie nice.

             O noapte în Madrid, opt în Valladolid și apoi încă patru în Madrid au fost ca o vacanță. Ca la orice eveniment BEST internațional la care am mai fost, am întâlnit oameni noi, cu mentalități diferite și foarte prietenoși. N-am dormit foarte mult noaptea și spre mândria mea personală nu am adormit nici în timpul zilei în plenară. Am văzut lururi frumoase dar în același timp, am văzut și lucruri unde parcă se putea mai bine. M-am uitat tot timpul în stânga și în dreapta cu speranța că în perioada următoare o să aducem și noi acest eveniment în Cluj-Napoca. Am încheiat cu tradiționalul "See you somewhere around Europe!".

             Unul din momentele interesante a fost într-o seară când am întâlnit o tipă din BEST TAllinn care era mai înaltă decât mine. Am văzut baieți mai înalți, dar fete încă nu. Și stăteam și discutam ceva random și tot vorbeam și în gândul meu nu înțelegeam cum e mai înaltă. Și încercam să stau mai drept, să mă uit dacă nu cumva ea are tocuri sau stă pe ceva mai sus și tot așa. Mai trageam aer în piept și mă străduiam să mă înalț și mi se părea că parcă, parcă sunt mai mare, dar nu. Știu că mi-am adus aminte a doua zi de faza aceasta și tot râdeam.

             A fost frumos în Spania, dar ca orice, trebuia să se și termine. Știu că de 1 mai, noaptea pe la 2-3 am ajuns în Tg. Mureș, m-a dus un prieten până la gară și am așteptat trenul. Revenisem la realitate și nu era cel mai frumos lucru. Și cum așteptam să treacă timpul și mă gândeam la ce o să fac cu timpul în perioada ce vine, mi-am dat seama că eu nu prea știu să îmi setez corect așteptările. Fie că cer prea puțin sau prea mult, îmi place să văd că lucrurile ies bine, îmi place să le visez că o sa iasă bine și atunci automat mă aștept că așa o să și iasă. Evident că nu tot timpul când îmi imaginez că o să fac să fie bine, nu iese neapărat foarte bine și asta mai mult pentru că nu toate depind de mine. Important e că de acum o să mă gândesc de două ori înainte să mă apuc să mă gândesc la cum o să am eu casă în Observator pe lângă Grădina Botanică, dar până atunci "Keep calm and carry on!".


    [vremea în Spania]


  18.          Speranța moare ultima. Discutam deja un worst-case și best-case scenario și cam ce trebuie să facem la fiecare. Tot încercam să descifrăm din chirilică și să încercăm să recunoaștem vreo localitate.

             După mai multe persoane întrebate, am dat de un cuplu cu bun simț care au vorbit cu tanti de la ghișeu și i-a explicat ce vrem. Problema era că nu mai aveam bani cash, așa că am plecat în căutarea unui ATM. Primul care l-am găsit nu mergea iar banca de lângă era închisă. La al doilea am avut noroc să văd că mi-a intrat bursa și am de unde scoate bani. M-am întors în autogara ca să văd că era unul funcțional chiar acolo. Trenul era la ora 8, deci era pierdut pentru că autobuzul pleca de acolo la 11. Totuși n-am părăsit orașul fără să fim acostați de dubioși pentur țigări și aproape, aproape și de jandarmerie.

             Când am ajuns în Lviv, parcă era altă țară. În autogară era cald, aveau prize pentru laptop și internetul era free. Ne-a trebuit 10 minute și deja aveam tot drumul până în Cluj. Am fi pornit pe jos până la gară pentru că mai aveam timp, dar până la urmă am negociat și am luat un taxi. Bine am făcut, ca pe jos pornisem în direcția greșită. Nu a trebuit să așteptăm foarte mult și am și luat trenul spre Muchacheve. Aici iar am fost opriți de câtre un milițian care "ne-a predat" unui taximetrist. N-am acceptat oferta lui de a ne plimba prin oraș și am pornit pe jos.

             In autogară am ajuns numai bine pentru că am așteptat doar 10 minute și am prins autobuz până la graniță. Am mai pierdut timpul mâncând o șaorma, speram noi fără carne de cal, și-apoi am plecat. Ne bucuram foarte mult când știam că în curând o să scăpăm de dubioșii din Ucraina... și o să dăm de dubioșii noștri. Măcar pe români îi înțelegeam. Seara eram deja în Cluj. Cu puțin noroc am avut și curent pe tren așa că am avut timp să îmi citesc mailurile. Cu și mai mult noroc, am prins ultimul autobuz și am ajuns în cămin.

             Uitându-mă înapoi, au fost niște momente intense cu destul de mult "wow" sau poate mai degrabă "uău". Nu-i așa de ușor când trebui să te descurci mimând locații sau cine știe ce altceva. A fost o aventură faină pe care am dus-o la capăt alături de bunul meu prieten Lori. Aș vrea să cred că mi-am luat porția pentru anul acesta, până data viitoare, numai bine!


  19.          Și dacă e altă țară, atunci musai să fie aventură, dacă-i musai, atunci cu plăcere. Trecuse ceva vreme de când eu și Lori ne-am luat ultima porție de "wow" și soarta s-a gândit că ne mai trebuie. Măcar de data aceasta nu a fost frig.

             După cum spuneam, am ajuns în gara din Kiev, dar aveam tren doar din Lviv până la graniță. Din Kiev până în Lviv trebuia să ne găsim noi ceva. Organizatorii ne-au spus că SIGUR este ceva, altfel nu ne mai luau restul biletelor de tren. În autogară, care era lângă gară, nu era nici un autobuz pe ruta aceasta. Să nu uităm că vorbim de ziua de luni și de doua din cele mai mari orașe din tară, din care unul era capitală. Legătură la tren nu mai era așa că ne-am dus în McDonalds-ul de lângă să mai căutăm pe internet și să vedem ce mai este. Nu prea am avut noroc.

             Ne-am întors în autogară și ne uitam după microbuze care merg în orașe apropiate Lvivului, în speranța că ne descurcăm noi mai departe. Un nene foarte dubaș îi tot zice ucraineanului care era cu noi că el merge spre Rivne, un oraș aproape de Lviv și de acolo putem lua alt autobuz. Îl rog să mai ceară încă o dată confirmarea că avem autobuz. Nenea îi tot zice că SIGUR găsim autobuz, că-s tot din 2 în ore. Deoarece pleca chiar atunci, am luat decizia să nu mai așteptăm și să mergem. Tipul vede că nu știm limba, că nu avem nici o treabă și că suntem pe nicăieri așa că începe să ne ia la mișto și în timp ce plăteam ne tot zicea cu o engleză aproximativă "Russian Bear" în timp ce își flutura mâinile prin aer.

             Foarte sceptici ne-am suit în microbuz și ne-am așezat. Închide ușile și înainte să pornim, șoferul se întoarce, arată cu degetul spre noi și râzand tot repeta: "What the fuck! Oh my God!". M-am întors spre Lori și amândoi aveam o față de "mă bucur că te-am cunoscut...". După ce a pornit mașina, mi-am scos telefonul, l-am închis și l-am băgat într-un buzunar interior în rucsac. Mi-am luat mai mult de jumătate din bani și i-am pus în alt buzunar. Din acel moment tot ce ne doream e să ajungem în țară cu un număr pozitiv și par de rinichi, membre, ochi, urechi, etc.

             Am ajuns cu bine în Rivne. M-am dus să mă uit de microbuz spre Lviv dar nimic. M-am întors să-l întreb pe șoferul care ne asigura că o să găsim dar el deja nu mai era pe acolo. Am început să întrebam lumea, prima dată dacă vorbesc engleză. 1 din 20 știu engleză, 1 din 10 ziceau că știu, dar defapt nu știau, poate doar "cat, dog, blue, hello". Am întrebat de gară, ne-au trimis la autogară, când am ajuns în sfârșit la gară, nu erau trenuri așa că ne-am întors în autogară.

             Trecea timpul și noi nu mai ajungeam la trenul din Lviv. Varianta cu stopul, pe cât de repede ne-a venit în minte, atât de repede a fost scoasă din calcul. Începeam să credem că o să dormim acolo.[part III]


  20.           Într-o dimineață de 3 aprilie, la ora 5 am pornit aventura spre Kiev. Pentru majoritatea era prima dată, doar un prieten și cu mine mai fusesem în Ucraina. Știam că au vodcă bună, trenuri ieftine și femei frumoase.

             Am pornit cu trenul spre Sighetu Marmației, urmând ca granița să o trecem pe jos. Până aici totul a fost plănuit, mai departe ne-am gândit că suntem oameni mari și ne descurcăm. Știam de la ultima vizită că e un tren care merge direct spre Kiev iar pe internet găsisem ora. Mai era încă o variantă cu autobuzul dar în loc de ora la care vine, am găsit probabilități ca acesta să circule în ziua respectivă. Cum localitatea era lângă graniță, ni s-a spus că lumea mai știe românește.

             Deoarece mai aveam de așteptat câteva ore, ne-am pus să mâncăm un borș magic, iar eu cu încă un prieten am plecat să ne uităm de bilete de tren. Nu mare ne-a fost mirarea când am văzut că tanti nu vorbește românește, dar surpriză, știe maghiară. Cum în BEST totul este despre "empowered diversity", aveam în grup și pe cineva care știa vorbi ungurește. Am luat și biletele, ne-am făcut "provizii" de drum și ne-am suit în tren. Am mers vreo 5 ore în direcția opusă Kievului, până în Chop, oraș de la granița cu Ungaria, aici am schimbat trenul și am pornit direct spre capitală. Am intrat în "teleportău", unii mai ușor iar alții mai greu, doar pe la 5 dimineața și sub amenințarea că dacă nu, cheamă poliția.

             După 35 de ore de călătorit am ajuns în Kiev. Ne-am întâlnit restul grupului și ne-am îndreptat spre locația evenimentului - Spring Reginal Meeting - motivul pentru care venisem acolo. Am luat parte la grupuri de discuții despre diferite proiecte BEST, am participat traininguri iar seara am avut câte un party. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu vechi prieteni și să îmi fac alții noi. Ar fi multe de zis, dar fac parte din specificul evenimentului și n-aș vrea să plictisesc cu detalii.

             4 zile au trecu destul de repede. Foarte pe fugă, mi-am luat rămas bun de la prieteni în ideea în care speram să ne revedem undeva prin Europa. O parte din "delegație" a mai rămas o zi în Kiev, eu cu încă un prieten ne-am decis să plecăm mai repede. Ne-am îndreptat deci spre gară și de acolo să mergem acasă, dar aventura abia acum avea să înceapă.[part II]


  21. Alte amintiri

    vineri, 15 martie 2013

             Mă gândeam zilele acestea la zacuscă. Nu știu de ce dar zacusca pentru mine nu are o reputație foarte bună. Nu tot timpul mă gândesc la ea ca la cea mai grozavă mâncare. Aseară nu știu ce m-a prins și am scos borcanul din frigider, după ce stătea acolo cred că mai bine de o lună. Am mâncat mai bine de jumătate din el. Zacusca e foarte bună, dar în continuare creierul meu nu poate face legătura aceasta, habar nu am de ce. În seara aceasta am terminat tot în timp ce mă uitam la meci. Țin minte totuși că atunci când juca fratele meu CS era cineva cu nick-ul "fata cu părul de zacuscă" și îmi imaginam într-un mod foarte ciudat asta.

              Și iar foarte tare m-am amuzat când mi-am adus aminte de apa minerală la sticlă de sticlă. Pe vremea când mergeam eu să cumpăr, țin minte că era 700 lei, adică 7 bani cum e acum. Și nu luam orice apă, țin minte că tata tot timpul prefera Borsec în loc de Perla Harghitei. Dacă mă întrebați, nu știu exact să vă zic care era diferența, e cam ca și între Pepsi și Cola. Țin minte că mergeam cu o plasă mai specială, dintr-un material care nu era plastic dar nici pânză și era foarte rezistentă, pentru că puteam duce trei sticle... și stăteam la etajul patru. Îmi aduc aminte cu plăcere de momentele când mergeam să cumpăr apă minerală, acum cu greu mă mai mișc să îmi cumpăr un lapte. Pace-n lume cu zacuscă și apă minerală la sticlă de sticlă.


  22. Încă un vis

    vineri, 8 martie 2013

              Aseară a fost interesant. Se făcea cumva că sunt în mașină cu tata și la un moment dat îmi lasă mie volanul. Iar eu nu eram foarte încântat de acest lucru și mergeam tot dreapta și stânga. Și după un timp normal că m-am izbit de cineva. Deși nu a fost mare lucru se pare că cineva era rănit grav și era sânge. Nu mai știu cum, dar a trecut. Și acum vine partea interesantă. Exact nu-mi amintesc cu cine, unde sau cum dar se pare că era o tipă care mă învăța cum să dau jos chiloții cu două degete. De acolo mai departe totul a devenit interesant, partea bună e că eu m-am trezit mai deștept. Ziua a început bine.


  23. Legenda scorbaciului

    duminică, 3 martie 2013

              Legenda spune că în urmă cu mai mult de 5 ani, într-un magazin Kaufland de la marginea orașului Bistrița, a apărut scorbaciul cel fermecat. N-a fost ceva special, nimic neobișnuit, totul a fost pentru că trebuia să fie. Și de atunci și până azi a devenit tot mai puternic și mai fermecat.

             Legenda spune că cel care va reuși să mânuiască acel scorbaci care este și fermecat, va reuși, dar pentru asta trebuie să fie și născut. Pentru a stăpâni un astfel de scorbaci, e ușor la început, dar pe măsură ce timpul trece, rădăcinile lui cresc și capătă putere mai mare. Și puterea ajunge la capetele lui și se răspândește necontrolat. "Unul nu folosește acest scorbaci, fără a-i cunoaște limitele!"

              Legenda mai povestește și despre partea neagră a fermecatului. "Cel care-l va lua primul în mână, va renunța la ceva ce se pricepe pentru a putea deveni bun la altceva." scrie pe mânerul scorbaciului. Țin minte că am ignorat acest mesaj și doar anul acesta mi-am dat seama. Nu-i ușor să ai sub control așa ceva și timpul trece mai repede atunci când acesta e activ. În cazul în care nu știați, din cauza aceasta am început să încărunțesc. După un timp acesta reușește să îți afecteze și somnul făcându-ți-l valabil doar pentru cazul în care ai fi fraier. Unul din semnele după care recunoști un purtător de scorbaci e pantoful agățat la chei.

              Legenda spune că scorbaciul e fermecat de la început până la sfârșit și poate fi controlat doar de persoane din partea bună a Romaniei. Anul acesta sunt 5 ani de când îl am și de mai bine de un an, caut "să-l pun în cui". Unul va putea să lase scorbaciul fermecat doar atunci când va reuși să facă ceea ce pare că nu poate reuși. Legenda scorbaciului spune că Scorbaciul Fermecat există atâta timp cât cineva înțelege că acesta există!


  24. Mno

    vineri, 1 martie 2013

             


  25. Bursă, frățel

    joi, 28 februarie 2013

              Medie de bursă am și pentru semestrul viitor. A fost mai bine ca niciodată până acum și am ajuns chiar la o medie de 8.33. N-a fost chiar cum mă așteptam pentru că am avut o restanță, dar se pare că "am făcut să fie bine". Sunt mândru de ce am realizat. Nu m-am descurcat eu chiar exemplar în facultatea asta dar măcar jumătate din ea am dus-o bine. C-am mai dormit la birou, că mi-am înnebunit colegii cu aceași melodie pe care am învățat sau că ajungeam să nu mai văd bine la examene, nimic nu mai contează. Partea proastă-i că e posibil să nu primesc bursa chiar dacă am medie, ceva probleme cu distribuirea fondurilor. Sper să se rezolve totul și să cheltui acei bani în locuri și moduri cât mai interesante!


  26. Detalii din sesiune

    luni, 11 februarie 2013

    Am mai terminat o sesiune de examene. Mai am inca una, licenta si am terminat facultatea. Trece vremea, dar macar nu trece degaba.

    Inca n-am rezultatele la ultimele doua examene dar de trecut, le-am trecut. Asta ar insemna ca sunt la a doua sesiune care o trec integralist din prima. Am observat ca pe masura ce trec anii, tot mai relaxat devin si tot mai bine dorm noaptea (la figurat vorbind). Tot in sesiune devin si foarte productiv, la orice atata timp cat nu are legatura cu examenul care urmeaza. Sesiunea aceasta am fost chiar productiv de cateva sute de lei, numai bine pentru fondul de economii.

    Daca ar fi sa vorbim despre cat de "cinstit" am fost la examene, nu prea am fost. Vorba artistului, "nu am nici o vina, ca ochiii mei sunt sensibili la lumina". Cu putina rabdare si atentie, am facut sa fie bine la cateva din examene. La restul am invatat cu placere pentru ca mi-a placut materia.

    In sesiune nu-i usor sa te concentrezi cand sunt atatea ispite in jur. La unele am rezistat si astfel am luat note mari la altele nu le-am mai zis pas si nu mi-a parut rau. Totusi cand am stat sa invat, am invatat. Cu punga de seminte negre langa mine am reusit sa ascult aproximativ 50h de "The XX - Intro" si sa citesc peste 2400 de slide-uri. N-a fost greu.

    Sesiunea nu e gata inca pentru mine. Mai astept ultimele rezultate si e posibil sa mai dau niste mariri. Daca e nevoie, le dau pe toate, vreau bursa si pe semestrul doi. E frumos la facultate!


  27. Alte momente

    marți, 5 februarie 2013

             Sunt momente și momente și momente și momente și doar după ce am terminat de scris propoziția mi-am dat seama că am scris de patru ori cuvântul momente când am vrut doar de două ori. Ca și atunci când ști sau nu ști ce trebuie să faci, dar defapt mai e un și atunci când crezi că ști ce faci dar defapt nu ști. Dar o să las vorbitul degaba pentru că oricum numai am impresia că știu ce vreau să scriu aici; nu prea știu ce să fac. Partea bună e că tocmai mi s-a confirmat că Aprilie va fi o lună frumoasă. Iar de la nivelul acela de frumoasă poate să ajungă chiar până la awesome. Iar dacă mă concentrez eu foarte tare, poate reușesc să o fac fermecată. Din nou, doar am impresia că știu ce vreau să fac. Dacă-i fermecat, atunci de la scorbaci se trage!


  28. Prietenii cei mai buni

    marți, 29 ianuarie 2013

             Am cei mai buni prieteni din lume. Ei nu mă lasă niciodată la greu, ei știu ce e bine pentru mine și mă păzesc de cele rele. Ei sunt cei pe care îi recunoști la nevoie. Dar dintre toți, doar unul mă ajută cu mâncarea. Doar unuia îi pasă de ceea ce mănânc eu. El se asigură ca mâncarea să nu fie stricată, alterată, mucegăită, acrită, înverzită, urât mirositoare sau expirată. El este cel care face sacrificii pentru mine și ia prima îmbucătură din slănină, jumeri, brânză, salam, hrean, pizza, prăjitură și altele. Oricând o roșie poate fi stropită prea mult, un castravete adus din altă țară sau un ardei "cam" uscat. Și ca orice mâncare, niciodată nu e stricată doar puțin la suprafață, la început sau într-o parte, mâncarea trebuie verificată constant de la început până la sfârșit, de fiecare dată când o scot din frigider. Am cei mai buni prieteni și mă mândresc cu ei!


  29. 2013

    joi, 17 ianuarie 2013

              Anul trecut mi-am făcut o listă cu ce vreau să fac pentru 2012. În mare, am reușit să fac tot ce mi-am propus, iar ceea ce nu e 100% terminat, e cel puțin la 50%. Anul acesta am planuri mari, dar tot ce-mi doresc e să fiu sănătos.

              Mai am cel puțin jumătate de an și vreau să fac TOT. Vreau să mai călătoresc, să fac lucruri memorabile și să mă simt bine. Și poate, poate până la sfârșitul anului o să predau și scorbaciu', e timpul. Iar pentru ca toate acestea să se întâmple trebui să fiu sănătos, să nu mă mai lovesc la cap sau cine știe ce altceva. Iar apoi ca totul să fie complet, sper să nu uit să mai și scriu aici, ca să îmi pot aduce aminte de anul acesta.

             Chiar sunt speranțe mari pentru anul acesta. Vreau să mă văd anul acesta la un moment dat, undeva random fiind, uitându-mă în gol să zic: "This is the life!". Știu eu ce știu.


  30. Proiectele

    vineri, 11 ianuarie 2013

              Terapie prin lucrat la proiecte fac de mai bine de o săptămână. Știu că vine frumoasa de sesiune și atunci chiar nu o să mai am chef de învățat așa că stau ca Bulă și scriu cod. Și dacă simt cumva că mă plictisesc de vreun limbaj, nu-i bai, trec la altul. Încep ușor cu JAVA, că-i mai proaspăt, din când în când trec la Android ca să îmi mai amintesc și ca să termin în stil mare, fac și niște PHP. În pauze mă joc niște NFS MW pe telefon. Când merge treaba prea bine revin la scris cod. My life is average.


  31. Cel mai frumos revelion

    miercuri, 9 ianuarie 2013

             Atunci când am aflat că revelionul de anul acesta o să îl petrec în Moldova la Piatra Neamț, recunosc că nu eram cel mai încântat. Aveam de făcut 7 ore de mers cu autocarul și după ultima experiență cu zăpada mare de la Slănic Moldova, parcă, parcă aveam emoții. Pe scurt, așteptările mele nu erau foarte ridicate.

             Cred că a fost cel mai tare revelion la care am fost vreodată. Am mai fost anii trecuți în Istanbul și în Kiev și nu pot zice că a fost urât, dar altceva a fost anul acesta. În mare, lucrul de care m-am simțit cel mai bine a fost starea aceea de liniște în care am făcut ce am vrut și cât am vrut. Am dormit cât mi-a căzut bine și nici în mâna stangă nu m-a durut la cât trebuie să mă trezesc. Poate cel mai frumos moment a fost in 31 când ne-am plimbat prin oraș, am mers și m-am dat cu mașinuțele iar apoi în linghișpir. De mult nu am mai făcut așa ceva și m-am bucurat mai ceva ca un copil mic.

             În seara de revelion ne-am petrecut ca niște "domni" și la 12 am pușcat șampanii, ne-am pupat și ne-am urat de bine în noul an, ca tot omul de altfel. Dimineața undeva in jurul orei 6 așteptam să vină o melodie "nu prea ok" ca să pot merge la somn liniștit. Începutul de an l-am petrecut puțin și la patinuar. Aici am fost convins să nu renunț după 1 minut de stat pe gheață în ideea că o să mă distrez și o să scriu pe blog. Eram eu tare încordat și îmi era și frică să nu cad, dar câteva ture de patinoar tot am făcut și a fost fain. Mai târziu spre seară, am câștigat papagalul.

             La întoarcerea spre Cluj am avut noroc și am prins fix ultimele locuri. N-am prea putut să dorm, "numai bine" să am timp să rememorez zilele minuate care trecuseră și să-mi amintesc de proiectele care mă așteptau pentru facultate. O să fie un an frumos!