august, 2013
Când mă transform
august 29, 2013 by Andrei Sălăgean
Categories: la grămadă, Poze | No Comments
Aventură cu trenul – a doua parte
august 27, 2013 by Andrei Sălăgean
Ratasem ultimul tren spre Bistrița și era deja ora 8 seara. Începeam să mă gândesc la replicile ce probabil urma să le primesc. Decizii trebuiau luate și cât mai repede!
Un lucru era clar, eu trebuia să ajung în seara aceea acasă! M-am întors să-mi iau banii pe biletul de tren și apoi am luat un taxi până la ieșirea din oraș. Deși nu îmi plăcea, singura opțiune rămasă era să fac stopul. Mi-am scos o foaie, am scris Dej, în speranța că e mai aproape și m-am pus la așteptat. Era deja seară, treceau destul de multe mașini așa că în vreo 15 minute deja oprește un taxi în fața mea. Nu mă mai întreabă nimic, se dă jos din mașină și se pregătește deja să îmi pună bagajul în portbagaj. Ca să nu am suprize mai târziu, îi spun tipului că nu am bani să îi dau și îl întreb dacă mă duce așa…
După un sfat bun de la tata, tot timpul e bine să ai niște bani la tine, în caz de orice. Și acum aveam bani la mine, chiar mai mulți decât de obicei. Din principiu, nu vreau să dau bani celor care mă iau la stop, dacă nu le convine, mai aștept. De data aceasta, nenea se uită la mine, era cu mult mai mic, mă apucă de mâini și mă întreabă: „Mă! Ești sănătos? Ai mâini, ai picioare, de ce nu lucrezi ca să faci bani?” Am trecut peste asta, nu i-am dat nici un motiv și l-am întrebat din nou dacă vrea să mă ducă gratuit. M-a luat în mașină dar a zis că el vrea să știe de ce nu am eu bani să îi dau lui.
Am avut inspirația să nu mă pun în față și să las acolo o „gură bogată”. Au tot vorbit ei o vreme despre tot și toate, dar în special politică. După un timp, atenția a venit și asupra mea. I-am tot explicat că-s student și cumva am încercat să îi transmit nu că nu am bani, atâta doar că nu vreau să plătesc pentur faptul că mă duce cu stopul. I-am zis că am pierdut trenul și că în seara aceea trebuie să ajung acasă neapărat. În continuare nenea nu era convins și credea că vin cu motive aiurea doar „ca să mă scot”. Momentul cheie a fost când m-a întrebat de tren iar eu i-am zis exact care era și de la ce oră pornea. Am mai vorbit una alta cu el și până la urmă deși stătea în altă parte a orașului, m-a dus până la gara din Dej. Acolo am mai stat încă vreo 20 de minute și am luat trenul care l-am pierdut în Cluj.
Trebuia să ajung acasă și am reușit. Pentru a evita alte discuții în seara aceea, m-am rezumat la a preciza că eu am ajuns în Bistrița cu trenul, atât. Important e că am făcut să fie bine și că am învățat ceva din această experiență, sper doar ca mama să nu se supere pe mine când o să citească asta.
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, very funny | No Comments
Alt vis ciudat
august 26, 2013 by Andrei Sălăgean
Deci cumva se facea ca era o lupta intre doua factiuni. Una rosie si una albastra sau una albastra si cealalta albastru mai deschis, nu mai tine minte exact. Ce era interesant e ca tot razboiul acesta era in parcul din Bistrita, imi dau seama dupa cladirea gradinitei.
Nu prea intelegeam care e rolul meu dar dintr-odata de nicaieri apare o bazooka. Parea sa fie mai speciala pentru ca avea o aura si imi dadea impresia ca pot termina totul cu ea. Am inceput sa trag random in oameni si parea ca lucrurile se mai domolesc. La un moment dat am luat creioane, le bagam in paie si suflam in departare ca si cum as trage cu un sniper. Nu stiu de ce, dar nimeni nu tragea dupa mine, se bateau doar intre ei. Un lucru il stiam insa foarte bine, eu trebuia sa pazesc bazooka aceea, ea era solutia sa termine razboiul.
La un moment dat un comandant sau ceva in grad mai mare, pare ca se apropie de mine. Ca sa nu ma recunoasca, dar si mai important ca sa nu imi ia bazooka, am aruncat-o intr-un tufis. Partea buna e ca si ea avea un self defense propriu si se facea invizibila cand nu mai era la mine in mana. Partea proasta e ca functiona doar aproape un minut si apoi devenea vizibila. Devenea nevazuta doar cand o atingeam din nou si apoi o lasam.
Trece nenea pe langa mine, se uita in stanga si in dreapta dar nu vede nimic. Bazooka devenea curand vizibila si el inca nu era plecat. Asta nu era ok pentru ca daca o gasea putea schimba balanta razboiului in favoarea lui. Cu toate ca inca era in apropiere, fac cumva si ma aplec doar cat sa o ating. Se intoarce brusc, dar pare ca nu vede nimic.
Crezand ca e in regula, incerc sa ma indepartez si ca sa nu atrag atentia asupra mea dar si in speranta ca va pleca si el de acolo. Nu fac doi pasi si tipul cheama soldatii si-i pune sa ma prinda si sa ma aresteze. Tot ce mai tin minte e cum eram carat in departare, langa bazooka nu mai era nimeni dar curand avea sa devina din nou vizibila…
Categories: Uncategorized | No Comments
3 curcubeie
august 23, 2013 by Andrei Sălăgean
Categories: la grămadă, Poze | No Comments
Aventură cu trenul – prima parte
august 22, 2013 by Andrei Sălăgean
După cum ziceam de mai multe ori, mie îmi place să fac lucrurile exact la timp, nici mai repede nici mai târziu. De la acest obicei nu face excepție nici plecatul acasă.
În urmă cu aproape trei săptămâni, trebuia să mă întorc la Bistrița cu ocazia zilei de naștere a mamei mele. Spre casă am tren dimineața, dupămasa și seara. Inițial m-am hotărât că merg cu cel de 15:40 dar nu am reușit să termin tot ce am vrut așa că am lăsat să vin seara. Ca să fie și mai clar, eu plecam spre casă fix cu o zi înainte de ziua de naștere, era ultimul tren în ziua respectivă așa că nu aveam voie să întârzii.
De obicei nu îmi place să stau și să aștept după tren, dar de data aceasta, cu gândul de a nu avea surprize, am ajuns chiar cu 10 minute mai repede la gară. Mintea mea era deja setată că am timp, nu trebuie să îmi fac griji așa că mă pun la casă și aștept. O tanti din fața mea începe să povestească la cealaltă tanti de la bilete despre cum plănuiește să ia ea trenul, despre nevoile ei legate de tren și altele. Nu mă deranja pe mine, dar cred că ora la care avea nevoie de tren ar fi fost singurul detaliu necesar.
Verificam constant ceasul, tanti tot nu termina și doar cu 2 minute înainte să pornească trenul, mi se activează „sistemul de warning”. Mă bag puțin în față și întreb frumos dacă nu poate să îmi dea un bilet la Bistrița… că pleacă imediat trenul. Tanti un pic supărată pentru că nu i-am zis mai repede, îmi cere actele și banii și cât poate de repede îmi dă un bilet. Îl iau și apoi mă grăbesc să ajung la tren. Când am ajuns pe peron, trenul era la vreo 200m de mine și pleca deja. Măi să fie! [va urma]
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, very funny | No Comments
